Acasă Transporturi CINCI VEHICULE INOVATOARE CARE ASIGURĂ VIITORUL TRANSPORTULUI

CINCI VEHICULE INOVATOARE CARE ASIGURĂ VIITORUL TRANSPORTULUI

3045
0

De la trenurile foarte rapide la taxiurile zburătoare, analizăm vehiculele care sunt setate să transforme modul în care ne deplasăm.

1. Hyperloop

Au existat o mulțime de reclame, dar această capsulă elegantă, construită de către Hyperloop Transportation Tehnologies cu baza în California (HyperloopTT), arată că vehiculul super rapid, se deplasează pe drumul său, cu o viteză de până la 1.223 km/h (760mph) pentru călătorii între orașe – mai rapidă decât un jet comercial.

Capsula de 30 m este în curs de pregătire pentru testarea pe pista HyperloopTT, de 320 m, din Toulouse, Franța. Dacă totul merge bine, primul test cu pasageri va avea loc în anul 2020, cu scopul de a avea primul sistem comercial funcțional până în 2022, probabil la Abu Dhabi.

Capsulele Hyperloop vor atinge viteze mari prin glisarea în tuburi sigilate, din care cea mai mare parte a aerului va fi eliminat de pompele de vid, reducând rezistența. Capsulele vor levita chiar deasupra pistei, cu ajutorul magneților, reducând frecarea și vor fi acționate de un „motor cu inducție liniară”, care va utiliza și forțe magnetice.

Hyperloop este considerată a fi primul mod nou de transport din ultimii 100 de ani, dar există încă provocări tehnologice semnificative care trebuie depășite, cum ar fi complexitatea menținerii vacuumului în tuburi, pe distanțe atât de lungi. Cu toate acestea, se investește o mare parte din capacitatea de gândire inginerească, iar companiile, inclusiv Virgin Hyperloop One, Hardt Hyperloop și TransPod, lucrează cu toate sistemele proprii.

2. Camionul Volvo Vera

Camioanele viitorului vor fi recunoscute atunci când vor străbate de sus în jos autostrăzile de astăzi. Faceți cunoștință cu, camionul auto Vera al companiei Volvo, care desființează complet cabina șoferului. În ciuda aspectului său elegant, futurist, Vera nu este doar un concept de vehicul.

Volvo lucrează cu compania de transport maritim și logistică DFDS la un sistem care ar utiliza aceste camioane fără șofer, pentru a transporta bunuri pe o distanță de cinci kilometri, de la un centru de transport la un terminal portuar din Gotenberg, Suedia – o rută care se întinde pe drumurile publice. Se preconizează că acesta va fi dat în funcțiune în următorii cinci ani.

Vera navighează utilizând camere de bord și un sistem care construiește o hartă laser 3D în jurul său. De asemenea, există o copie de siguranță, care permite personalului din centrul de control să preia controlul de la distanță, dacă este necesar.

„Este foarte probabil ca aceste camioane fără șofer să fie utilizate acolo unde aveți un volum mare de călătorii scurte, repetitive”, declară Mikael Karlsson, vicepreședintele pentru soluții autonome al companiei Volvo Trucks. Călătoriile mai lungi și mai complexe vor rămâne în continuare în mâinile conducătorilor auto – cel puțin deocamdată.

3. Navă cu rol de observator energetic

Era cândva un catamaran de curse care a câștigat trofee și a depășit recorduri mondiale, dar această barcă – numită acum „Observator energetic” – a luat o nouă viață, ca laborator plutitor, menit să revoluționeze modul în care noi alimentăm navele.

Pânzele sale tradiționale au fost înlocuite cu o suprafață compusă din panouri solare de ultimă generație, care alimentează motoarele electrice. De asemenea, este prima navă care dispune de un sistem de generare a energiei pe bază de hidrogen, utilizând un electrolit pentru a împărți apa de mare, în hidrogen și oxigen.

Hidrogenul este comprimat și stocat în rezervoare atât timp cât este necesar, și anume, atunci când o celulă de combustibil transformă hidrogenul înapoi în apă, eliberând energie electrică în timpul procesului. Între timp, două „aripi de ocean” rigide, înalte, de 12 metri, se află de o parte și de alta a ambarcațiunii, cu lungimea de 30 metri, oferind o propulsie suplimentară a vântului, atunci când este necesară.

În prezent, Observatorul energetic se află de doi ani într-un turneu mondial care are un parcurs total de șase ani, al cărui obiectiv este de a demonstra modul în care această tehnologie ecologică de producție și propulsie ar putea fi valorificată în cadrul navelor viitoare – un factor important, având în vedere că 90% din comerțul mondial este transportat pe mare.

Din acest panou de comandă, echipajul conduce Observatorul Energetic și comunică cu lumea exterioară. Ușile de pe panoul de comandă conduc la „creierul” bărcii: sistemul de gestionare a energiei.

Deoarece diferitele surse de energie au un flux și un reflux, ca urmare a schimbării condițiilor pe mare, sistemul este comutat în mod curent între sursele de energie, pentru a menține aparatul în funcțiune.De exemplu, atunci când energia solară se epuizează pe timp de noapte, pilele de combustie cu hidrogen sunt puse în acțiune pentru a transforma hidrogenul, stocat în energie electrică.

4. Cora, taxiul aerului

Cât de des ai stat în trafic, dorindu-ți să poți zbura deasupra tuturor? Ei bine, Cora, un taxi electric zburător, ar putea fi răspunsul.

Ea este pilotată în mod autonom, ceea ce înseamnă că aproape oricine ar putea zbura în ea fără pregătire. Douăsprezece ventilatoare de ridicare o înalță pe Cora, vertical, de pe sol, înainte de a zbura ca o aeronavă care folosește o singură elice în spate. Aceasta înseamnă că ar putea decola de pe un parc auto sau de pe acoperișul unei clădiri de birou, transportându-i acasă pe cei doi pasageri – atâta timp cât aceștia locuiesc pe o rază de 100 de kilometri.

Corporația Kitty Sook, o companie din California, aflată în spatele producerii taxiului Cora, prevede că veți prefera să rezervați o călătorie la bordul acesteia decât una în cadrul unei companii aeriene sau pentru o plimbare. Însă, cât de curând vom putea face acest lucru este neclar – Cora încă mai are nevoie de reglementări înainte de a putea funcționa în scop comercial.

Totuși, există motive întemeiate să credem că acest lucru se va întâmpla, gândind faptul că: Kitty Sook este finanțată de miliardarul cofondator al Google, Larry Page și colaborează atât cu Boeing, cât și cu Air New Zealand.a

5. Viitorul autobuz Mercedes-Benz

Călătoriile cu autobuzul sunt setate pentru a obține o schimbare în secolul XXI. Viitorul autobuz Mercedes-Benz este dotat cu un sistem GPS, camere foto și radar, pentru a se putea deplasa pe ruta sa, oprindu-se să preia pasagerii de-a lungul drumului său. Ca și în cazul autobuzelor tradiționale, șoferul trebuie să identifice pericolele, intervenind cu o apăsare de frână sau cu o atingere a volanului.

Viitorul autobuz are și alte trucuri în manșon. Poate că cea mai impresionantă este capacitatea sa de a reacționa la luminile de trafic care utilizează sistemul său „vehicul către infrastructură”, astfel încât să poată afla când sunt pe punctul de a se schimba, încetinind ușor dacă este necesar. Toate aceste tehnologii sunt concepute pentru a oferi pasagerilor un serviciu mai ușor și pentru a reduce volumul de muncă al conducătorilor auto.

Deși viitorul autobuz a fost testat cu succes pe o rută de 20 de kilometri în cadrul aeroportului Schiphol din Țările de Jos, va fi necesară, în continuare, testarea pe o distanță de mai multe milioane de kilometri înainte ca acesta să poată intra în producție. Însă, proprietarul Mercedes, Daimler, declară că aceste tipuri de tehnologii vor fi din ce în ce mai mult încorporate în autobuze pentru, a-i ajuta pe șoferi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.