Pe piață există patru tipuri principale de laxativ. Laxativele de tipul „bulk-forming” (de exemplu, metilceluloza sau coaja de psyllium) sunt de obicei cele mai recomandate. Acestea conțin fibre, care absorb apa. Acest efect produce întinderea peretelui intestinal, stimulându-l să se contracte și să împingă resturile fecale. De asemenea, conținutul crescut de apă face aceste resturi mai moi, astfel încât trecerea acestora prin intestin devine mai ușoară.
Dacă aceste laxative nu funcționează, se pot utiliza laxativele „osmotice” (de exemplu, lactuloză sau polietilen glicol), care se bazează pe procesul de osmoză, în care apa se deplasează de la o zonă cu o concentrație ridicată la una cu o concentrație mai scăzută. Aceste laxative conțin molecule precum zaharuri și săruri care scad concentrația de apă din intestin, determinând înmuierea resturilor. De asemenea, există și laxative de „înmuiere a resturilor fecale” (de exemplu, ulei de arahide sau docusat de sodiu), care funcționează prin reducerea tensiunii superficiale a resturilor, astfel încât apa să poată pătrunde.
În cele din urmă, dacă nici una din aceste laxative nu funcționează, se poate administra un laxativ „stimulant” (de exemplu, senna sau bisacodil). Acestea acționează direct asupra nervilor care controlează mușchii din peretele intestinal, determinând contracția intestinului. Aceste laxative au un efect mai rapid decât celelalte enumerate, efectele acestora putând fi observate în decurs de aproximativ 6 până la 12 ore.
Totuși, se recomandă o discuție cu un medic sau farmacist în prealabil pentru a determina soluția optimă.
