Pe măsură ce lumea dezbate ce ar trebui să facem cu anumite monumente memoriale, cercetătorii încearcă să afle, din punct de vedere al psihologiei sociale și neuroștiinței, modul în care creierul percepe aceste monumente.
Statuile și sculpturile au fost întotdeauna folosite pentru a transmite informații și idei. Acestea au format o parte din sensibilitățile noastre culturale, contribuind la designul urban. Dar, există întotdeauna perioade în istorie când acestea devin mai proeminente decât altele.
După o perioadă de tranziție, monumentele publice sunt construite pentru a marca regenerarea și întinerirea unui oraș, a unei țări și a sărbători anumiți eroi, despre care credem că au fost esențiali în conturarea identității noastre naționale colective.
Memoria colectivă
Noțiunea de memorie colectivă a fost prima dată postulată de către teoreticianul francez Maurice Halbwachs. Halbwachs, care a afirmat faptul că în societate dobândim cea mai mare parte a amintirilor noastre, prin intermediul unei memorii colective.
Adesea, această memorie colectivă este privită ca fundamentul unei identități naționaliste unice și cruciale, pentru sentimentul de apartenență al oamenilor. De cele mai multe ori, puterea politică este legitimată prin galvanizarea acestei narațiuni naționaliste, adesea prin simplificarea istoriei și condensarea acesteia în câteva repere semnificative, evenimente și oameni, pentru a forma coloana vertebrală a trecutului colectiv.
În mod complex, noțiunea de naționalitate este legată de identitate, apartenență și de rasă. Aceste asociații apar la începutul vieții și sunt modelate de contextul cultural, cum ar fi mesajele pe care le primim în jurul nostru, care creează prejudecăți implicite.
Mediul de dezvoltare și activitatea cerebrală
Indiciile de mediu nu sunt benigne. În domeniul neuroștiinței, cercetările au demonstrat faptul că dopamina, produsă de neuroni, reprezintă o modalitate prin care creierul nostru oferă sens lucrurilor din jurul nostru.
Neuronii care eliberează dopamină se activează în prezența unor recompense, cum ar fi alimente și apă, acestea putând înregistra indicii de mediu, cum ar fi semne și repere, cu valoare și semnificație. Acest lucru le oferă capacitatea de a induce anumite comportamente și de a motiva acțiuni.
Întâlnim constant statui în mediul urban, iar acestea afectează nu doar modul în care caracterizăm trecutul și istoria, ci și emoțiile, modul în care ne simțim și acționăm.
Reinterpretare sau eliminare?
Aceste discuții sunt pline de complexitate și încărcate de emoție. Muzeul American de Istorie Naturală (AMNH) din New York a abordat opiniile și acțiunile rasiste ale președintelui american Theodore Roosevelt, din secolul al XX – lea, al cărui tată a fost unul dintre fondatorii muzeului. Expoziția „Adresarea statuii” pune în evidență designul muzeului, precum și rasismul abordat de către Roosevelt. Muzeul a preluat și alte acțiuni, cum ar fi adăugarea de subtitrări detaliate ale artefactelor, pentru a sesiza erorile din trecut.
Apoi, în iunie 2020, reprezentanții AMNH au făcut o declarație conform căreia statuia lui Roosevelt „nu mai trebuie să rămână” și a cerut mutarea acesteia.
Alte soluții posibile au fost propuse de către conservatoriștii din întreaga lume, inclusiv sugestia de a adăuga alături de monument, detalii care să reactualizeze informațiile.
Niciuna dintre aceste soluții nu este optimă.
Euristica disponibilității
Reinterpretarea ar putea oferi un context suplimentar, care să ajute la schimbarea semnificației monumentelor, dar acest lucru nu se va întâmpla instantaneu. Adesea, imaginea vizuală este mult mai puternică decât cuvintele și orice reconstruire a istoriei noastre. Ea lasă unele dintre edificiile anterioare contencioase intacte și nu abordează problema prejudecății privind disponibilitatea.
Când vedem ceva în fiecare zi, avem mai multe șanse să credem povestea din spatele acesteia. Această scurtătură cognitivă operează pe ideea că, dacă poate fi amintit ceva, trebuie să fie important sau cel puțin mai important decât soluțiile alternative, care nu sunt la fel de ușor reamintite.
Disponibilitatea informațiilor este corelată cu frecvența ecologică, astfel încât orice lucru care există mai des este amintit mai ușor. Nicio multitudine de interpretări nu va modifica cu ușurință semnificația cea mai ușor de procesat asociată acestor monumente.
Statuile și monumentele declanșează memoria noastră colectivă, exprimată prin structuri din piatră. Istoria pe care o învățăm întărește toate structurile de putere din societate, acestea fiind lucruri foarte importante.
Dar, istoria nu este niciodată transmisă de structuri din piatră, însă trecutul este. Istoria este doar o reprezentare a trecutului determinată inevitabil de cei care dețin puterea. Există și a existat întotdeauna un dezechilibru al puterii în modul în care este scrisă și este relatată istoria, cu scopul de a fi păstrată pentru următoarele generații.
Pe măsură ce dezbatem distrugerea și îndepărtarea statuilor din jurul nostru, ne-am putea întreba dacă ne ștergem trecutul și ne este destabilizată identitatea colectivă. Dar, istoria a fost mereu revizuită și rescrisă. În timp, identitățile noastre colective și individuale se schimbă și dobândesc sensuri diferite. Pe măsură ce discutăm dacă aceste statui controversate ar trebui să fie înlăturate sau să rămână, cei care iau decizii ar trebui să ia în considerare impactul pe care îl au aceste decizii. Pe măsură ce statuile sunt examinate pentru rolurile pe care le joacă în conturarea identității noastre și a sentimentului de apartenență, este de asemenea important să luăm în considerare ce opinii și narațiuni ale istoriei sunt întruchipate în aceste monumente diferite și cine ar trebui să decidă dacă acestea sunt păstrate sau distruse.
