Aproximativ 30% din mușcăturile țânțarilor purtători de malarie au loc în spațiile interioare în timpul zilei. Descoperirea ar putea ajuta la adaptarea măsurilor de combatere a malariei, care tind să se concentreze pe activitatea insectelor pe timp de noapte.
Malaria este o boală gravă și uneori fatală, care este răspândită de țânțarii femele Anopheles. Pe măsură ce insectele se hrănesc cu sânge, un parazit călătorește prin saliva lor și în fluxul sanguin al victimei. În anul 2020, au existat aproximativ 241 de milioane de cazuri de malarie și aproximativ 627.000 de oameni și-au pierdut viața din cauza bolii.
În urma estimărilor anterioare ale tiparelor de înțepătură de țânțari s-a presupus faptul că insectele se hrănesc mai ales pe timp de noapte. Cu toate acestea, comportamentul lor pe timp de zi nu a fost studiat îndeaproape. Totuși, Claire Sangbakembi-Ngounou din cadrul Institutului Pasteur de Bangui, Republica Centrafricană, a observat faptul că țânțarii din capitală păreau să muște non-stop și a început să investigheze acest comportament.
În luna iunie 2016, Sangbakembi-Ngounou, colegii ei și o echipă de voluntari au început un proiect de colectare a țânțarilor care s-a întins pe o perioadă de un an. În fiecare lună, echipa a lucrat în ture de șase ore și a petrecut 48 de ore strângând țânțari în patru locații diferite din oraș. Colectorii au prins insectele care se așezau pe ei într-un flacon de sticlă înainte ca acestea să înceapă să se hrănească.
Voluntarii au fost compensați pentru efortul lor și tratați cu medicamente anti-malarie în cazul în care au contractat agentul patogen. Pe parcursul studiului de un an, echipa a colectat aproape 8000 de țânțari purtători de malarie proveniți din opt specii diferite.
Carlo Costantini din cadrul Universității din Montpellier, Franța, a dezvoltat un model care afișează timpii de hrănire ai insectelor pe o perioadă de 48 de ore. În urma analizei s-a arătat faptul că cele mai multe evenimente de mușcături au avut loc în spațiile interioare și între amurg și zori. Totuși, spre surprinderea cercetătorilor, între 20 și 30% dintre mușcăturile de țânțari au avut loc în spațiile interioare în timpul zilei.
„A fost un fel de șoc. Dacă vrem să înțelegem cu adevărat amploarea problemei, trebuie să începem să măsurăm transmiterea malariei în mod corect, adică pe întreaga perioadă de 24 de ore”, a declarat Costantini. El speră că aceste studii vor încuraja alți entomologi să preleve mostre în timpul zilei.
Cele mai utilizate strategii pentru prevenirea malariei sunt suspendarea plaselor tratate cu insecticide și pulverizarea insecticidelor în spațiile interioare.
Diego Ayala din cadrul Universitatea din Montpellier, a declarat faptul că insecticidele ar putea fi aplicate și în alte clădiri în care oamenii petrec mult timp pe parcursul zilei, inclusiv școli, locuri de muncă și magazine. „Dacă vrem să eradicăm malaria, ar putea fi necesar să includem și acele locuri”, a adăugat acesta.