O nouă sursă de căldură aflată la baza calotelor de gheață ar putea însemna că acestea se topesc mai repede și provoacă ridicarea nivelul mării mai repede decât se credea anterior.
Bazele calotelor de gheață (forme care acoperă o suprafață mai mare de 50.000 de kilometri pătrați) sunt greu de măsurat din cauza grosimii gheții. Acest lucru face dificilă modelarea dinamicii topirii și deplasării lor.
În prezent, Poul Christoffersen și colegii acestuia din cadrul Universității din Cambridge au găsit o modalitate de a măsura viteza de topire a bazei calotei de gheață Groenlanda, a doua cea mai mare calotă de gheață din lume, folosind un radar cu o lungime de undă de doar câțiva milimetri și o serie de măsurători realizate cu ajutorul unor găuri de foraj.
Christoffersen și echipa sa au descoperit faptul că rata de topire a gheții aflate la baza unei fisuri verticale, prin care se scurge apă, a fost de 100 de ori mai mare decât estimările anterioare și aproape la fel de mare ca cea a gheții expuse la soare. Ei sunt de părere că acest efect provine din conversia energiei gravitaționale în căldură pe măsură ce apa se prelinge prin fisură, ceea ce conduce la topirea gheții de la baza calotei.
„Deși modelele nu includ acest efect, el este de fapt destul de substanțial. Rata de topire care este generată prin acest proces este cu câteva ordine de mărime mai mare decât cea generată de alte surse de căldură, precum frecarea și fluxul de căldură geotermal, adică efectul căldurii din interiorul Pământului”, a declarat Christoffersen.
Deși calota de gheață Groenlanda este deja considerată a fi cel mai mare contribuitor global la modificarea nivelului mării, noul efect ar putea face ca aceasta să fie o sursă și mai mare. Christoffersen și echipa sa estimează că, pe măsură ce se generează mai multă apă la suprafață, intensitatea sursei de căldură de la bază ar putea crește până în anul 2100 de până la șapte ori. Din cauza faptului că încălzirea provine din gravitație, acest lucru ar putea înseamnă că și alte calote de gheață au o rată de topire mai mare decât se credea anterior.
„În mod clar, din modelele pe care le folosim pentru a încerca să prezicem contribuția dinamică la schimbarea nivelului mării lipsește o componentă energetică. Imaginea pe termen lung a creșterii nivelului mării este incertă”, a declarat Christoffersen.
Pe măsură ce calota de gheață se topește și se micșorează în grosime, acest efect ar putea deveni o sursă mai mare de căldură din cauza cantității mai mari de apă care se prelinge. Totuși, dacă apa aflată la baza calotei de gheață va curge mai rapid în mare în viitor, aceasta poate avea mai puțin timp pentru a provoca topirea în continuare a calotei.
