În urma unui studiu, s-a constatat faptul că oamenii care au trăit în Orientul Mijlociu în urmă cu 12.000 de ani foloseau instrumente de pescuit complexe.
Tehnicile de pescuit din antichitate sunt greu de analizat din cauza faptului că multe dintre materialele utilizate, precum fibrele vegetale și lemnul, sunt degradabile. Cu toate acestea, analizarea uneia dintre cele mai mari colecții de tehnologii de pescuit timpurii a permis cercetătorilor realizarea unei perspective cu privire la tehnicile utilizate.
Echipa de cercetători, condusă de către Antonella Pedergnana din cadrul Institutului de Cercetări Arheologice Römisch-Germanisches Zentralmuseum din Germania, a studiat 19 cârlige realizate din oase de pește și 6 pietre canelate extrase din râul Iordan (JRD), aflat în nordul Israelului. Cercetătorii sunt de părere că pietrele canelate au fost folosite ca și greutăți.
„Din punct de vedere al dimensiunilor și caracteristicilor, cârligele descoperite sunt uimitor de asemănătoare cu cele moderne. Mai mult decât atât, cârligele prezintă caracteristici care sunt rareori regăsite în cazul celor moderne. De exemplu, acestea aveau un ghimpe amplasat pe partea exterioară, care funcționa ca un „ punct fără întoarcere”, el împiedicând peștii să scape din cârlig”, a declarat prof. Gonen Sharon din cadrul Colegiului Tel Hai, Israel.
Aceste metode sofisticate au apărut în timpul unei schimbări importante în istoria omenirii: tranziția de la stilul de viață nomad la cel agricol. Oamenii care foloseau aceste instrumente de pescuit erau într-o etapă intermediară. Aceștia erau vânători-culegători, dar trăiau într-un singur loc, în case de piatră. Drept urmare, ei se bazau foarte mult pe pescuit. În timp ce alte resurse puteau fi epuizate, pescuitul putea fi practicat pe tot parcursul anului.
Cercetătorii au descoperit o mare varietate de cârlige, acest lucru arătând faptul că oamenii de la acea vreme au înțeles că pentru diferite specii de pești sunt necesare instrumente diferite. „Analizând cârligele, am observat faptul nu existau două modele identice. Fiecare cârlig era diferit ca mărime, caracteristici și stil. Această variabilitate poate fi explicată de cunoștințele excelente pe care le-au avut acești oameni cu privire la comportamentul peștilor”, a declarat Sharon.
„Aceștia știau exact ce mărime de cârlig este bună pentru fiecare tip de pește și ce caracteristici sunt necesare pentru a obține cele mai bune rezultate. De asemenea, în urma analizării oaselor de pește găsite la fața locului, am descoperit faptul că dimensiunea peștilor capturați varia de la exemplare foarte mici, la crapi uriași, cu lungimi de peste 2 m”, a adăugat Sharon.
Deși instrumentele erau similare cu cârligele moderne, au existat și unele diferențe. „Pescarii din acele zone nu făceau găuri în cârlige (din cauză că oasele nu erau suficient de puternice). În schimb, aceștia foloseau metode sofisticate și diverse de atașare a liniei la cârlig și a greutăților la linie, precum utilizarea de caneluri, noduri sofisticate și chiar a lipiciului.
