Acasă Cultură MISTERUL UNOR VIZUINI ANTICE

MISTERUL UNOR VIZUINI ANTICE

73
0
(c) Stefan Bengtson

Originea vizuinilor din Australia de Vest, despre care se presupunea că au apărut cu 400 de milioane de ani înaintea primelor animale înregistrate pe Terra, a fost, în cele din urmă, determinată. În urma unei noi analize s-a sugerat faptul că acestea au apărut mult mai recent decât se credea anterior.

Inițial, se specula faptul că aceste vizuini aveau o vechime de 1,2 miliarde de ani. „Asta însemna că vizuinile erau două ori mai vechi decât orice fosilă de animal cunoscută”, a declarat Stefan Bengtson din cadrul Muzeului Suedez de Istorie a Naturii.

El și colegii săi au reanalizat rocile cu o vechime de 1,7 miliarde de ani care se aflau pe muntele West Barren, situat pe coasta Australiei de Vest și în care au fost săpate găurile. Vizuinile, care aveau o lățime de aproximativ 15-20 mm și o adâncime de 15 cm, au fost analizate pentru prima dată în urmă cu 20 de ani.

Cercetătorii de la acea vreme au stabilit faptul că rocile s-au format în urmă cu 1,2 miliarde de ani. În consecință, vizuinile trebuiau să fie făcute fie înainte de întărirea rocilor, fie de animale care ar fi putut să sape în roca dură de cuarțit (ceea ce este imposibil de realizat), milioane de ani mai târziu.

Totuși, Bengtson și echipa sa au descoperit faptul că particulele de cuarțit au prezentat dovezi ale unei intemperii atât de masive încât, timp de aproximativ 5 până la 10 milioane de ani, săpatul în acele roci ar fi fost ușor de realizat. Meteorizarea a făcut ca rocile să se transforme în gresie sfărâmicioasă. „Acest proces nu este foarte obișnuit, dar poate avea loc, mai ales în prezența unui climat cald și umed”, a declarat Bengtson.

Prin compararea probelor cu alte roci și fosile din zonă și prin datarea mineralelor descoperite în vizuini cu uraniu-plumb, echipa de cercetători a estimat faptul că găurile au fost făcute în urmă cu 40-50 de milioane de ani. Echipa a constatat faptul că gresia s-a întărit ulterior, din cauza condițiilor aride din regiune, dând impresia că vizuinile au fost făcute mult mai devreme decât erau de fapt.

Echipa nu este sigură ce animale au săpat găurile, deoarece vizuinile arată diferit în funcție de sedimentul în care sunt făcute. Totuși, Bengtson este de părere că aceste animale erau crustacee.

Anthony Shillito din cadrul Universității Oxford din Marea Britanie a declarat faptul că acesta a fost un mister care trebuia rezolvat. „Faptul că autorii au demonstrat faptul că vizuinile aveau o vechime de doar 50 de milioane de ani se potrivește mult mai bine cu înțelegerea noastră actuală a evoluției timpurii a animalelor”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.