Acasă Stil de viață PANDEMIA COVID-19: AMENINȚARE, OPORTUNITATE SAU ACCELERATOR?

PANDEMIA COVID-19: AMENINȚARE, OPORTUNITATE SAU ACCELERATOR?

65
0

PANDEMIA COVID-19: AMENINȚARE, OPORTUNITATE SAU ACCELERATOR?

DE LA ACCELERATOR DE STRATEGIE LA ACCELERATOR DIGITAL

Dr. Cezar SCARLAT, Gabriela Doina STĂNCIULESCU, Dan Andrei PANDURU

Criza economică provocată de apariția pandemiei Covid-19 a generat modificări importante în activitatea economico-socială a tuturor statelor. Unele modificări au fost bruște, impuse de necesitatea adaptării rapide la noile condiții de izolare și distanțare socială și s-au resimțit puternic în domeniul economic, în sănătate și învățământ. Problemele apărute în perioada de adaptare (martie-august 2020) au fost resimțite de majoritatea firmelor din domeniul economic, forțate să facă restructurări, disponibilizări și trecere în șomaj a unei părți importante a personalului, dar și de cadrele didactice, elevi și profesori care au trebuit să-și adapteze din mers modalitățile de predare, învățare și testare a cunoștințelor.

În articol, autorii analizează mai multe aspecte care conturează influența pandemiei Covid-19 asupra vieții social-economice atât pe termen scurt, pentru atenuarea impactului pandemiei, cât și pe termen mediu și lung, privind deciziile strategice ce necesită a fi implementate în condițiile incertitudinii duratei și evoluției pandemiei. Autorii se concentrează pe două domenii de importanță deosebită în orice societate modernă: industria petrolului – ca element fundamental al economiei actuale, contestat puternic din cauza poluării și al încălzirii globale și un domeniu non-economic, industria publicării de carte – ca fundament al educației și învățământului.

La începutul studiul se face o trecere în revistă a studiilor apărute în perioada de debut a pandemiei, concentrate în special pe sănătate și consecințele sociale generate de aceasta, cât și a măsurilor luate de Comisia Europeană care inițial a alocat din fondurile Uniunii Europene pentru problemele sociale apărute, considerate dominante față de cele economice. Sunt amintite amenințările majore apărute în mediul economico-financiar și pe piața muncii, cu impact major asupra modului de consum a populației, în baza unor analize SWOT bazate atât pe interviurile și chestionarele obținute, cât și pe documente și analize efectuate de instituții de specialitate și specialiști din domeniu. Autorii analizează oportunitățile apărute în urma unor decizii strategice de transformare a amenințărilor pandemiei în noi modalități de afaceri. Astfel, transferul în mediul online a activităților de vânzare, promovare, plată și comenzi, au dus la creșterea comerțului electronic.

Un exemplu concludent în acest sens este dat de industria publicării de carte care a avut o evoluție spectaculoasă atât prin diversificarea ofertei (e-books, audio books), prin creșterea calității artistice a produselor, precum și prin adaptarea producției la consumul prin intermediul telefoanelor smart și al tabletelor. Mulți dintre liderii din industria cărții au considerat pandemia ca o oportunitate de a investi în tehnologie și în software-uri de top pentru creșterea calității, productivității și atractivității producției și adaptarea la condițiile de lucru în mediul online.

Efectele crizei, manifestate în sistemul de educație, au forțat o accelerare a înglobării tehnologiei online, fapt ce a influențat major procesul educațional la toate nivelurile. Noile resurse și modalități educaționale, precum și accesul rapid la un volum imens de informație, ridică problema rolului educatorului în aceste condiții, în special în învățământul superior. Incertitudinile induse de pandemie și experiența acumulată în ceea ce privește educația online impun două direcții principale de acțiune: organizarea riguroasă a lucrului în mediul online pentru perioadele de criză și implementarea de noi tehnologii educaționale adecvate învățământului online, la distanță, bazate pe noile capacități ale tehnologiei digitale, cum sunt IA (inteligența artificială), VR (realitatea virtuală) și AR (realitatea augmentată). Aceste noi direcții impun o accelerare a investițiilor în tehnologii educaționale de predare și învățare online, criza generată de pandemie devenind un accelerator în sistemul educațional, în reformarea acestuia.

Industria petrolului și gazelor, reprezentând un segment de interes major în toate economiile lumii, se confruntă în perioada actuală cu o mare incertitudine privind viitorul, din cauza politicilor de limitare a poluării ce a dus la schimbări climatice accelerate. Efectele combinate ale modului tradițional de producție și prelucrare din domeniu, ce a dus la încălzirea globală, și ale efectelor crizei provocate de pandemia Covid-19, impun accelerarea digitalizării și transformării sectorului privind eficientizarea proceselor în sensul reducerii amprentei de carbon în mediu.

Prin prezentul articol, autorii subliniază faptul că pandemia Covid-19 va transforma societatea, iar sistemul educativ trebuie adaptat astfel încât să devină un vector important al acestei evoluții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.