Acasă Spațiu și Astronomie CÂMPUL MAGNETIC AL SOARELUI

CÂMPUL MAGNETIC AL SOARELUI

62
0

Este un mister de ce steaua noastră pare atât de diferită față de „rudele” sale stelare. Aparent, soarele ar putea avea un câmp magnetic mai scăzut.

În urma unui operații de înregistrare statistică a stelelor asemănătoare cu soarele, s-a descoperit faptul că propria noastră stea este mai puțin activă din punct de vedere magnetic,în comparație cu alte stele, raportează astrofizicienii din domeniu. Rezultatul ar putea susține ideea că soarele se află într-o „criză a vieții medii”, trecând într-o fază mai liniștită a vieții sale. Pe de altă parte, în mod alternativ, ar putea însemna faptul că soarele are o capacitate mult mai mare în ceea ce privește puterea sa magnetică, comparativ cu ceea ce se știa în trecut despre aceasta.

În viitor, „soarele nostru ar putea deveni (la fel de) activ”, precum sunt și celelalte stele, afirmă astrofizicianul Timo Reinhold, din cadrul Institutului Max Planck pentru Cercetarea Sistemului Solar din Göttingen, Germania.

Magnetismul unei stele poate conduce la explozii catastrofale, precum explozii sau erupții coronare masive, care pot provoca haos pentru planete care le orbitează. Când aceste mari explozii solarelovesc Pământul, pot elimina sateliți, pot opri rețelele electrice și pot declanșa aurore. Înțelegerea câmpului magnetic al soarelui este considerată cheia în vederea căreia putem prezice astfel de explozii.

De asemenea, câmpurile magnetice pot crea pete solare întunecate, dar și pete luminoase, numite facule solare. Aceste caracteristici se schimbă în timp, odată cu modificarea activității magnetice, modificând luminozitatea stelei în cauză.

Astronomii au observat acest magnetismul al soarelui cu ajutorul caracteristicilor suprafeței, încă de când Galileo Galilei a îndreptat primul telescop pe direcția soarelui, în anul 1610. În timp ce activitatea magnetică a soarelui apare și dispare într-un ciclu de 11 ani, acestași-a păstrat o poziție statică pe tot parcursul cercetărilor realizate de specialiști. Interferențele din anumite elemente radioactive găsite în inelele copacilor, precum și înmici bucăți de gheață, sugerează faptul că același ciclu general de activitate magnetică a rămas constant în ultimii 9.000 de ani.

Deoarece alte stele se află la o distanță mai îndepărtată, micile modificări de luminozitate, care dezvăluie,la rândul lor,modificări magnetice, au fost greu de detectat până în anul 2009, când a fost lansat telescopul spațial Kepler. Telescopul care nu mai este funcțional, a detectatexoplanete prin secționarea unor ușoare goluri aflate în lumina stelară, în timp ce planetele orbitau în jurul acestora. Cu toate acestea, datele navei spațiale includ o mulțime de informații cu privire la alte modificări ale luminozității stelelor.

Pentru a studia modul în care evoluează luminozitatea soarelui, în comparație cu „rudele” sale stelare, din anul 2009 până în anul 2013, Reinhold și colegii săi au studiat stele a căror vârstă, gravitație, compoziție chimică și temperatură sunt asemănătoare cu cele ale soarelui. De asemenea, echipa a căutat stele care să se rotească aproape cu aceeași viteză cu care se rotește și soarele, aproximativ o dată la 24 de zile.

Cu toate acestea, perioadele de rotație nu au putut fi măsurate pentru toate stelele, fapt pentru care, echipa lui Reinhold a împărțit stelele în două grupuri: 369 de stele „similare”, cu perioade de rotație între 20 și 30 de zile și, respectiv, 2.898 de stele „pseudo-solare”, a căror perioadă nu a putut fi detectată.

În mod surprinzător, deși stelele fără perioade de rotație detectabile se pliau pe modelul soarelui, s-a observat faptul că stelele cu rotații asemănătoare rotațiilor soarelui au fost de până la cinci ori mai active.

„Fie ceva diferă în ceea ce privește acele stele”, spune Reinhold, fie soarele poate trece prin perioade cu o variabilitate mai mare în ceea ce privește luminozitatea acestuia.Practic, este vorba despre  activitatea sa magnetică, pe care oamenii de știință pur și simplu nu au putut să o observe. Există posibilitatea ca „soarele să nu își fi dezvăluit întreaga sa gamă de activități în ultimii 9.000 de ani”, spune Reinhold. „Soarele are 4,5 miliarde de ani, ceea ce face ca 9.000 de ani să nu însemne o perioadă așa lungă de timp.”

„O altă explicație pentru această constatare ar putea fi legată de ideea că stelele ar putea stopa încetinirea rotațiilor din cauza unei schimbări în câmpul lor magnetic”, susține astronomul TravisMetcalfe, de la Institutul de Științe Spațiale din Boulder, Colo.

Mulți fizicieni în domeniul stelelor consideră că acestea pierd continuu impulsul și își încetinesc rotirile, pe măsură ce îmbătrânesc. În 2016, Metcalfe și colegii au raportat faptul că Kepler observase stele care se roteau cu o viteză mult prea mare, contrar vechimii acestora. Echipa a sugerat faptul că stelele își pot opri încetinirea la o vârsta mijlocie și că soarele trece, în prezent, prin acest tip de tranziție.

Noile rezultate „ar putea fi cea mai bună dovadă a faptului că soarele este în mijlocul unei crize magnetice a vârstei mijlocii”, spune Metcalfe. Stelele hiperactive din eșantionul lui Reinhold par a fi puțin mai tinere în comparație cu soarele, iar astfel, este posibil ca acestea să nu fi trecut încă prin tranziția lor magnetică. Soarele și celelalte stele mai puțin active ar putea fi deja în a doua parte a vieții acestora.

„Acest lucru se dovedește a fi extrem deinteresant.”, spune Metcalfe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.