UNII ÎNDUCLITORI ARTIFICIALI POT CREȘTE GLICEMIA
O TEHNICĂ MAI RAPIDĂ DE REZOLVARE A CUBULUI RUBIK
DEZVOLTAREA UNUI CALCULATOR CARE CONȚINE CRISTALE LICHIDE
TRATAMENTUL CARE POATE OPRI REACȚIILE ALERGICE SEVERE LA ARAHIDE
CREȘTEREA RANDAMENTULUI PROCESULUI DE FOTOSINTEZĂ AL CULTURILOR DE SOIA
RIVALIZAREA SUPREMAȚIEI CUANTICE A CALCULATORULUI SYCAMORE
PLANETA PĂMÂNT A ÎNCETAT SĂ DEVINĂ VERDE ÎN ULTIMII 20 DE ANI
Oamenii de știință au descoperit că, treptat, lumea devine mai puțin verde. Expansiunea plantelor este în scădere pe toată planeta, iar noile cercetări leagă acest
DRUMUL CEL LUNG SPRE ENERGIE CURATĂ
Tranziția vitală către o economie cu zero emisii de carbon va fi, probabil, un drum lung și anevois. Așa-numita energie verde este în plină expansiune,
UNIVERSAL ROBOTS ÎȚI PREZINTĂ CEL MAI PUTERNIC BRAȚ ROBOTIC
Compania daneză anunță un nou membru puternic al familiei sale de roboți industriali. Universal Robots, își „flexează mușchii” în efortul de a-și extinde și mai
„FORTĂREAȚA LEULUI” DIN SRI LANKA A FOST ÎNGHIȚITĂ DE JUNGLĂ
Construită în secolul al V-lea, fortăreața Sigiriya din Sri Lanka a atras atenția arheologilor britanici în anii 1800, care au fost uimiți de arta leonină
DIAGNOSTICAREA MICROBIANĂ PENTRU DETECTAREA BIOMOLECULELOR DIN INTESTIN
Milioane de oameni iau capsule de probiotice cu scopul de a-și îmbunătăți digestia, dar cum ar fi dacă acele bacterii ar putea detecta boli în
SUNT BANANELE PE CALE DE DISPARIȚIE?
O ciupercă deosebit de amenințătoare în ceea ce privește distrugerea fructelor a ajuns, în cele din urmă, în America Latină, furnizorul major de banane din
S-A DEZVOLTAT UN CIP CE COȚINE NEURONI ARTIFICIALI CU SCOPUL DE A TRATA BOLILE CRONICE
O echipă internațională de oameni de știință a dezvoltat neuroni artificiali pe cipuri de siliciu. Acestea se comportă la fel ca neuronii din organismul uman.
URAGANELE INFLUENȚEAZĂ AGRESIVITATEA PĂIANJENILOR
După terminarea furtunii, cercetătorii de la Universitatea McMaster se grăbesc să studieze comportamentul păianjenilor. Ei au descoperit că evenimentele meteorologice extreme, precum ciclonii tropicali, pot
STRATEGII DE MANIPULARE PREALABILĂ PENTRU ROBOȚI
Atunci când ființele umane vor să apuce un anumit obiect, deseori, îl izolează de restul lucrurilor din jur și se asigură că au suficient spațiu
DE LA SFÂNTUL NICOLAE LA MOȘ CRĂCIUN. ORIGINILE SURPRINZĂTOARE ALE MOȘULUI
Orice copil îți poate spune că Moș Crăciun vine de la Polul Nord, dar povestea lui este mult mai lungă și mai fantastică decât ocolul