UNII ÎNDUCLITORI ARTIFICIALI POT CREȘTE GLICEMIA
O TEHNICĂ MAI RAPIDĂ DE REZOLVARE A CUBULUI RUBIK
DEZVOLTAREA UNUI CALCULATOR CARE CONȚINE CRISTALE LICHIDE
TRATAMENTUL CARE POATE OPRI REACȚIILE ALERGICE SEVERE LA ARAHIDE
CREȘTEREA RANDAMENTULUI PROCESULUI DE FOTOSINTEZĂ AL CULTURILOR DE SOIA
RIVALIZAREA SUPREMAȚIEI CUANTICE A CALCULATORULUI SYCAMORE
EVOLUȚIA BROAȘTELOR DIN PUNCT DE VEDERE AL DIMENSIUNII OCHILOR
Comparativ cu alte vertebrate, anumite broaște prezintă unii dintre cei mai mari ochi, în raport cu dimensiunea corpului acestora, fapt ce reprezintă o modificare evolutivă
AVIOANE COMERCIALE ALIMENTATE CU HIDROGEN
Producătorul european de avioane, Airbus, are ca obiectiv lansarea aeronavei alimentată cu hidrogen, până în anul 2035. Compania aeriană Airbus a dezvăluit trei concepte ale
APA SUPRARĂCITĂ ESTE ALCĂTUITĂ DIN DOUĂ LICHIDE
Suprarăcirea apei lichide, la cele mai scăzute temperaturi atinse vreodată, a dezvăluit noi dovezi a faptului că apa poate exista sub forma a două lichide
POLUAREA AERULUI A PROVOCAT MILIOANE DE DECESE ÎN CHINA
Se estimează faptul că aerul poluat din China și Taiwan a condus la moartea prematură a 30,8 milioane de adulți, din anul 2000 până în
CREȘTEREA NIVELULUI DE POLENIZARE
Este posibil să antrenezi albinele pentru a prefera doar anumite flori. Hrănirea acestora cu mâncare ce prezintă parfumul de floarea-soarelui, le face mai susceptibile de
INDIA ESTE PE CALE SĂ ÎNREGISTREZE CEL MAI MARE NUMAR DE CAZURI COVID-19 LA NIVEL GLOBAL
India se află pe cale de a depăși SUA, în ceea ce privește țara cu cel mai mare număr de cazuri de coronavirus, la nivel
SCOPUL SOMNULUI SE SCHIMBĂ ATUNCI CÂND SUNTEM COPII
De ce dormim? Răspunsul poate depinde de vârsta persoanei, potrivit unor cercetări care sugerează faptul că rolul principal al somnului se schimbă la vârsta de
ARBORELE DE URZICĂ AUSTRALIAN
Australia este cunoscută pentru animalele sale veninoase, precum șerpii și meduzele, însă țara găzduiește și plante periculoase. Unele dintre acestea produc toxine care arată foarte
SPĂLAREA HAINELOR A PRODUS 5,6 MILIOANE DE TONE DE DEȘEURI DE MICROFIBRE
Potrivit unei analize a impactului poluării spălării hainelor, în ultimele șapte decenii, milioane de tone de microparticule de plastic au ajuns din îmbrăcăminte în mediul
EXISTĂ VIAȚĂ PE VENUS?
O echipă de cercetători a utilizat două dintre cele mai mari telescoape de pe Pământ, pentru a identifica dovezi ale prezenței gazului fosfină pe Venus,