Acasă IT GEFORCE NOW VA OFERI SUPORT ȘI PENTRU NOILE DISPOZITIVE CU APPLE SILICON

GEFORCE NOW VA OFERI SUPORT ȘI PENTRU NOILE DISPOZITIVE CU APPLE SILICON

63
0
(c) Nvidia

Nvidia a lansat versiunea 2.0.40 a aplicației de streaming GeForce Now la finalul lunii aprilie, iar printre noile caracteristici se numără și suportul nativ pentru noile Mac-uri cu Apple Silicon.

La fel ca majoritatea aplicațiilor pentru dispozitivele Mac dotate cu procesoare Intel, GeForce Now va putea rula pe Mac-urile cu procesoare Apple folosind stratul de compatibilitate Rosetta 2. Reprezentanții companiei Nvidia au declarat faptul că adăugarea suportului nativ pentru Apple Silicon va reduce consumul de energie și timpul de pornire al aplicației și va conduce la o „experiență generală foarte bună”. Cu toate acestea, nu au fost menționate informații cu privire la factori de joc precum calitatea streaming-ului sau latența de intrare.

Deși Mac-urile cu procesoare de la M1 la M1 Ultra au cipuri grafice destul de puternice în comparație cu PC-urile cu prețuri și specificații similare, până în prezent, acest lucru nu a condus la un aflux de titluri AAA pe platformă. Acest lucru se datorează parțial faptului că sistemul de operare Windows are o cotă de utilizare mai mare decât macOS și este, prin urmare, o țintă mai mare pentru dezvoltatorii de jocuri. De asemenea, în ceea ce privește software-ul, Apple nu folosește API-ul Vulkan sau versiunile moderne ale OpenGL și își concentrează eforturile pe propriul său API de grafică Metal.

Nivelul de performanță al abonamentului RTX 3080 din cadrul platformei GeForce Now este unui impresionant din punct de vedere al latenței și a fidelității grafice. Deși nu înlocuiește un PC de gaming, abonamentul poate reprezenta o soluție pentru persoanele care nu reușesc să achiziționeze o placă grafică sau pentru aceia care utilizează un Mac cu procesor ARM.

În cazul persoanelor care dețin jocurile pe care doresc să le ruleze, un abonament gratuit GeForce Now va oferi acces la un nivel de performanță de clasă GTX 1060 pentru sesiuni de joc de până la o oră. Performanțe mai mari, sesiuni de joc mai lungi și funcții de ray tracing din clasa RTX necesită abonamente plătite, care încep de la 9,99 de dolari pe lună sau 49,99 de dolari timp de șase luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.