Conform unor teste derulate pe șoareci, un pansament electric poate ajuta la vindecarea rănilor mai rapid decât metodele existente.
În urma cercetărilor anterioare s-a descoperit faptul că aplicarea câmpurilor electrice pe o tăietură poate accelera vindecarea rănilor. Totuși, de obicei, acest lucru necesită echipamente mari și specializate.
Din acest motiv, Guang Yao și colegii acestuia din cadrul Universității de Știință și Tehnologie Electronică din Chengdu, China, au dorit să dezvolte o alternativă, care să poată fi aplicată într-un mod similar cu pansamentele tradiționale. „Abordările non-invazive, eficiente, rentabile și convenabile sunt întotdeauna dorite pentru tratarea rănilor de la nivelul pielii”, a declarat acesta.
Pansamentul este format din patru straturi. Stratul inferior este realizat dintr-un plastic încărcat electric, care produce un câmp electric prin contactul static cu pielea. Acesta este urmat de un gel de cauciuc siliconic flexibil, care se mulează pe piele, un strat de aliaj cu memoria formei, care unește cele două părți ale rănii și un al doilea strat de gel flexibil. Pansamentul are o grosime totală de doar 0,2 milimetri.
Echipa a testat proprietățile de vindecare a rănilor ale pansamentului pe aproximativ 50 de șoareci. Ei au anesteziat animalele și le-au creat fie o rană liniară, cu o lungime de 1 centimetru, fie o rană circulară, cu diametrul de 0,8 centimetri. După aceea, cercetătorii au aplicat fie noul pansament, fie un pansament standard sau au lăsat rana să se vindece singură.
Rănile rotunde care au fost tratate cu pansamentul electric au fost închise în proporție de 96,8% după opt zile. Procentul de închidere al rănilor tratate cu pansament standard a variat între 76,4 și 79,9% și cel al tăieturilor netratate a fost de 45,9%. „Deși rănile drepte s-au vindecat mai repede decât cele rotunde, deoarece acestea au avut o cantitate mai mică de „țesut defect”, iar performanța relativă a fost similară. Optimizăm designul dispozitivelor pentru răni cu mai multe forme, inclusiv forme neregulate”, a declarat Yao. De asemenea, echipa face pregătiri preclinice pentru a demara studiile pe oameni.
„Pansamentul are o idee de design cu adevărat interesantă, acesta utilizând filmul subțire electrostatic pentru a îmbunătăți închiderea plăgii și pentru a opri infecțiile bacteriene. Cu toate acestea, costul poate fi cel mai mare obstacol pentru acest design”, a declarat Vi Khanh Truong din cadrul Universității Flinders, Australia.