CUM SE FORMEAZĂ MUNȚII?
Majoritatea munților s-au format prin mișcarea plăcilor tectonice, secțiuni vaste ale scoarței terestre. Acolo unde două plăci tectonice converg, acestea se încleștează și se pliază, rezultând cel mai comun tip: munți pliați.
De exemplu, munții Himalaya au rezultat din coliziunea treptată a plăcilor asiatice și indiene. Munții bloc sunt creați atunci când presiunile dintre plăci permit să apară fisuri (defecte), cu porțiuni imense de piatră împinse în sus.
Activitatea vulcanică poate produce și munți. Pe măsură ce un vulcan erupe, acumularea de roci topite poate forma vârfuri muntoase. Uneori, magma în creștere poate rămâne prinsă sub pământ, provocând umflarea suprafeței sub formă de cupolă.
Cu plăcile tectonice care se deplasează, în mod obișnuit, cu doar trei până la cinci centimetri pe an, munții se formează treptat de-a lungul a zeci sau sute de milioane de ani. Cel mai vechi lanț muntos din lume este Centura Barberton Greenstone din Africa de Sud, unii munți având o vechime de aproximativ 3,5 miliarde de ani.
Care este cel mai mare munte din Sistemul Solar?
Olympus Mons de pe Marte este adesea descris ca fiind cel mai înalt munte din sistemul nostru solar. Unul dintre vulcanii de pe Planeta Roșie are o înălțime de 21,2 km deasupra echivalentului marțian al „nivelului mării”, făcându-l de aproximativ două ori și jumătate mai înalt decât Muntele Everest de pe Pământ (8,8 km). Cu toate acestea, un vârf de munte nedenumit ocupă a doua poziție. Situat în centrul unui imens crater de pe asteroidul Vesta, muntele respectiv are o înălțime de cel puțin 20 km. Dimensiunea sa este cu atât mai impresionantă cu cât considerăm că diametrul Vesta este de numai 530 km.
Desemnarea celui mai înalt munte reprezintă o provocare, parțial din cauza dificultăților în stabilirea unei înălțimi de referință, echivalente cu nivelul mării pe Pământ. De exemplu, „altitudinea zero”, echivalentul nivelului mării pe Marte, este adesea măsurată ca fiind înălțimea la care temperatura și presiunea atmosferică ar permite ca apa să existe simultan, în toate cele trei stări: solid, lichid și gazos.
Devin munții mai înalți?
Multe lanțuri muntoase sunt încă în creștere sub schimbarea continuă a plăcilor tectonice. Acestea includ Himalaya, care crește în înălțime, în medie, cu 5 mm pe an. Cu toate acestea, după un cutremur care a lovit Nepalul în anul 2015, unele dintre vârfurile sale s-au micșorat cu un metru.
În alte regiuni, mișcarea tectonică a încetinit sau a încetat, cum ar fi plăcile tectonice care au produs munții Appalach din SUA, care nu mai converg. În schimb, în ultimii 200 de milioane de ani, eroziunea meteorologică a fost principala forță care a modelat acești munți.
Alte procese pot determina schimbarea înălțimii unui munte. Altitudinea se măsoară în raport cu nivelul mediu al mării în zona locală – deci înălțimea exactă depinde de zona locală aleasă ca punct de referință.
În timp ce măsurătorile timpurii s-au bazat în întregime pe calcule trigonometrice, în zilele noastre acestea sunt asistate de GPS sau gravitometre, pentru a evalua altitudinea mai precis.
Cât de periculoasă este escaladarea muntelui Everest?
Se știe că peste 300 de oameni au murit escaladând Everestul, începând cu anul 1922. Rănile și vremea rea pot fi mortale în acest mediu îndepărtat, iar corpurile oamenilor nu au evoluat pentru a face față nivelurilor scăzute de oxigen la altitudine mare. Boala de altitudine poate conduce la edeme pulmonare sau cerebrale fatale, care apar atunci când lipsa oxigenului provoacă scurgerea de lichid în plămâni sau creier.
Pentru a evita acest lucru, alpiniștii se aclimatizează în etape, permițându-le corpului să se adapteze treptat. La o altitudine de peste 8.000 de metri, alpiniștii intră în „zona morții”, unde presiunea aerului este atât de scăzută încât oamenii nu pot supraviețui perioade lungi de timp fără oxigen suplimentar.
Ce animale trăiesc pe munți?
Existența oxigenului rarefiat, vântului puternic, temperaturilor de îngheț și soarelui puternic, fac din munți un mediu ostil. Cu toate acestea, multe specii de animale s-au adaptat la condițiile de pe munți, celulele roșii din sângele acestora evoluând, putând astfel absorbi mai mult oxigen.
Unul dintre cele mai cunoscute animale de pe munte este leopardul zăpezilor, care trăiește la altitudini cuprinse între 3.000 și 5.000 de metri, în Asia Centrală. Prada sa include diverse specii de capre de munte și pikas (membri mici ai familiei de iepuri despre care se crede că sunt cele mai înalte mamifere care locuiesc pe Pământ, uneori întâlnite la altitudini care depășesc 6.000 de metri).
Observate până la 7.000 de metri, gâștele cu cap de bar zboară peste Himalaya în timpul migrației lor anuale. Zborul într-o atmosferă atât de subțire este dificil, dar aceste păsări zboară noaptea când aerul este mai rece și mai dens.
Aproximativ 12% dintre oameni trăiesc în astfel de habitate, iar unii dintre aceștia au evoluat pentru a trăi la altitudine – majoritatea tibetanilor posedă o mutație genetică care împiedică corpul lor să reacționeze excesiv la niveluri scăzute de oxigen.
