Respirația poate fi activă, adică prin intermediul unei diafragme, sau pasivă, prin intermediul difuziei oxigenului. Majoritatea speciilor de animale respiră prin intermediul unei diafragme. Pentru a supraviețui fără o diafragmă care pompează în mod activ aerul în și din plămâni, un animal ar trebui să aibă dimensiuni foarte mici ale corpului sau mai multe orificii prin care să circule oxigenul. Furnicile le au pe ambele. În funcție de specie, furnicile au 9 sau 10 perechi de orificii, denumite stigmate.
Fiecare stigmat este conectat la o serie de tuburi din ce în ce mai ramificate, denumite trahee. Acest sistem este similar cu plămânii noștri, cu excepția faptului că oxigenul nu este transportat din trahee către restul corpului prin intermediul sângelui. În schimb, traheele sunt răspândite la nivelul întregului corp, iar fiecare ramură ajunge într-un capăt cu perete umed, care este în contact direct cu membrana unei celule.
Acest sistem este eficient doar în cazul animalelor de mici dimensiuni. La dimensiuni mai mari de 2 centimetri, traheele sunt pur și simplu prea lungi pentru ca aerul să poată difuza de-a lungul lor suficient de rapid.
Insectele mai mari și mai active trebuie să completeze sistemul de respirație pasivă prin flexarea abdomenului pentru a pompa aerul de-a lungul traheei. Totuși, insectele precum furnicile pot supraviețui folosind doar respirația pasivă. De fapt, în cadrul unui studiu, realizat în anul 2005 la Universitatea din Berlin, s-a constatat faptul că multe insecte de această dimensiune trebuie să-și închidă stigmatele periodic, astfel încât să nu primească prea mult oxigen.
