În anul 1945, pe măsură ce al doilea război mondial se apropia de sfârșit, două bombe atomice, așa cum lumea nu mai întâlnise, au fost lansate asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki. După ce a fost analizat dezastrul provocat, legenda spune că singurul supraviețuitor a fost o insectă mică, cunoscută sub denumirea de gândac de bucătărie.
Ulterior, au fost efectuate teste pe insecte pentru a observa dacă sunt atât de rezistente la radiații pe cât se credea inițial. Cele două bombe care au fost lansate la sfârșitul războiului au avut o putere de aproximativ 10.000 de unități radon. Atunci când au fost expuși la acest nivel de radiații în timpul experimentului, gândacii, așa cum a fost prezis, au supraviețuit. Când doza a fost ridicată la 100.000, niciunul nu a supraviețuit. Oamenii pot suporta doar 800 de unități radon.
Știința din spatele rezistenței gândacilor este faptul că aceștia au cicluri celulare extrem de simple și lente, care cu greu sunt afectate de radiații. Celulele sunt cele mai sensibile împotriva radiațiilor atunci când acestea se divid, dar fiindcă acest lucru se întâmplă mult mai rar la gândaci, aceștia au o toleranță mai mare.
În timpul exploziei unei bombe nucleare, nevertebratele ar fi dezintegrate în explozie sau prăjite în căldura acesteia. În plus, puterea armelor nucleare actuale este mult mai mare decât cea a bombelor din 1945, așadar gândacii vor fi testați în condițiile actuale.
