Rețeaua de căi navigabile din America de Sud este populată de zeci de specii de pisici de apă dulce. Pisicile de apă dulce au strămoși maritimi, dar nu se cunoaște exact cum au ajuns în apele dulci. Se pare că au fost purtate de curenții din Marea Caraibilor, ajungând în interiorul continentului în urmă cu milioane de ani.
„În America Centrală și de Sud se regăsesc aproximativ 20% din totalul speciilor de pește din lume”, a declarat João Pedro Fontenelle din cadrul Universității din Toronto, Canada.
Intrigat de cauza aceastei biodiversități, Fontenelle și colegii săi au analizat istoria evoluției pisicilor de apă dulce, care se găsesc doar în America de Sud. Există 38 de specii, cele mai multe având pete sau modele asemănătoare marmurei și au o dimensiune care variază de la 25 de centimetri, până la mai mult de un metru lungime.
Cercetătorii au analizat ADN-ul a 350 de pisici de apă dulce, din 35 de specii diferite. Comparând diferențele genetice dintre specii, aceștia au determinat modul în care pisicile de apă dulce s-au divizat în mai multe specii de-a lungul timpului, oferind o perspectivă asupra locului și timpului în care au părăsit pentru prima dată marea.
Fontenelle și echipa sa estimează că pisicile de apă dulce au deviat de la rudele lor oceanice în urmă cu aproximativ 26 de milioane de ani, în perioada dintre epoca Oligocen și Miocen, în bazinul superior al Amazonului. La acea vreme, această zonă arăta mult mai diferit.
„Nivelul mării era mai ridicat decât este astăzi, iar munții Anzi nu erau atât de înalți, existând și o câmpie pe partea de vest a Amazonului. Acest lucru a permis ca marea să se extindă în interiorul continentului”, declară Fontenelle.
Rezultatele analizei rocilor sugerează că partea de nord-vest a Americii de Sud a fost acoperită de o mare mlăștinoasă, timp de milioane de ani. Cunoscute sub numele de zone umede, este posibil ca acestea să se fi întins până în sudul Argentinei.
„Este posibil ca amestecul de apă dulce și apă sărată din Pebas să fi variat între aceste locații”, a declarat Fontenelle, adăugând că aceste gradiente complexe de sare pot permite pisicilor de apă dulce, care au fost purtate de mare, să se adapteze treptat la apă proaspătă.
Cercetătorii și-au pus întrebarea dacă pisicile de apă dulce au ajuns în râuri în timpul unei inundații oceanice. Astfel de inundații s-au produs de mai multe ori de-a lungul a zeci de milioane de ani, în cadrul diferitelor bazine oceanice, așa că nu este clar ce iterație a acestei mări a marcat debutul pisicilor de apă dulce. Noua cercetare ajută la confirmarea originii pisicilor de apă dulce din Pebas și momentul în care au ajuns acolo.
Pe măsură ce Pebas se retrage, pisicile de apă dulce au primit un alt impuls evolutiv, schimbarea mediului, conducând la mai multe oportunități de diversificare.
„Este asemănător construirii unui mozaic. Primim indicii de la organismele noastre, din geologie și simulările pe calculator, iar prin îmbinarea acestora, încercăm să conturăm o idee”, a declarat Fontenelle.
Andrea Thomaz din cadrul Universității Del Rosario din Bogotá, Columbia, a declarat că este surprinsă de cât de bine se aliniază datele genetice cu schimbările de peisaj din bazinul Amazon. „America de Sud este un continent atât de divers în ceea ce privește biodiversitatea și procesele geologice, încât studiile de acest gen sunt de mare importanță pentru înțelegerea modului în care fauna a răspunse la evenimentele geologice.”
Fluviul Amazon este populat și de alte animale cu origini oceanice, cum ar fi lamantini, delfini și alte tipuri de pește. Dar există posibilitatea ca aceste creaturi să se fi adaptat stilului de viață din apele dulci în mod independent, nu prin intermediul inundațiilor Pebas, așa cum s-au adaptat pisicile de apă dulce, a declarat Fontenelle.
În viitor, Fontenelle dorește să exploreze modul în care pisicile de apă dulce evoluează, dar mult mai în detaliu, în cadrul sistemelor fluviale.
