Acasă Spațiu și Astronomie LANSAREA SATELITULUI CARE POATE COLECTA DEȘEURI SPAȚIALE

LANSAREA SATELITULUI CARE POATE COLECTA DEȘEURI SPAȚIALE

140
0
(c) Astroscale

Un satelit este pe cale de a demonstra un nou mod de colectare a deșeurilor din spațiu, utilizând pentru prima dată magneți. Odată cu creșterea numărului de lansări în spațiu a sateliților, posibilitatea unei coliziuni dezastruoase deasupra Pământului este din ce în ce mai mare. În prezent, compania japoneză de curățare orbitală, Astroscale, testează o posibilă soluție.

Misiunea demonstrativă a satelitului End-of-Life Services, produs de Astroscale, este programată pe data de 20 martie. Satelitul va fi propulsat de o rachea rusească Soyuz. Pentru realizarea misiunii sunt necesare două nave spațiale: un satelit mai mic „client” și unul mai mare „servicer” sau „chaser”. Satelitul mai mic este echipat cu o placă magnetică care permite chaser-ului să andocheze cu aceasta.

Cele două nave spațiale suprapuse vor efectua trei teste odată ce ajung pe orbită, fiecare dintre acestea implicând eliberarea, iar apoi recapturarea satelitului client de către satelitul servicer. Primul test va fi cel mai simplu, satelitul client plutind o scurtă distanță și apoi fiind recapturat. În al doilea test, satelitul servicer va elibera satelitul client înainte de a-l ajunge din urmă, iar apoi își va sincroniza mișcările pentru a-l captura.

În cele din urmă, dacă aceste două teste vor avea succes, satelitul chaser va elibera satelitul client, pentru a pluti câteva sute de metri distanță, după care îl va capta prin andocare. Toate aceste teste vor fi efectuate în mod autonom, contribuție umană fiind minimă.

„Astfel de demonstrații nu au mai fost făcute niciodată în spațiu. Controlul autonom al brațului robotic al ISS este foarte diferit de controlul manual. Aceasta este mai mult o misiune autonomă”, a declarat Jason Forshaw din cadrul Astroscale UK. La sfârșitul testelor, ambele nave spațiale vor arde în atmosfera Pământului.

Dacă companiile ar dori să utilizeze această capacitate, va fi necesară atașarea unei placi magnetice sateliților lor, astfel încât aceștia să poată fi captați mai târziu. Din cauza problemei tot mai mari a deșeurilor spațiale, multe țări solicită firmelor să dezvolte o modalitate de a-și recăpăta sateliții după ce au rămas fără combustibil sau au eșuat”, a declarat Forshaw. În acest moment, fiecare chaser poate capta doar un satelit, dar Astroscale lucrează la o versiune care ar putea lansa pe orbită trei sau patru sateliți, într-o singură misiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.