Acasă Spațiu și Astronomie PLANETA CARE ESTE DE 25 ORI MAI FIERBINTE DECÂT MAJORITATEA STELELOR

PLANETA CARE ESTE DE 25 ORI MAI FIERBINTE DECÂT MAJORITATEA STELELOR

128
0
(c) DETLEV VAN RAVENSWAAY/SCIENCE PHOTO LIBRARY

Este posibil ca astronomii să fi detectat o planetă care orbitează în jurul unei stele din apropiere și care ar putea fi a doua cea mai fierbinte exoplanetă descoperită vreodată.

Spencer Hurt și colegii acestuia din cadrul Universității din Colorado, Boulder, au analizat datele cu privire la sistemul Vega, colectate pe o perioadă de 10 ani, cu scopul de a determina atracția gravitațională a planetelor. Vega este o stea aflată la doar 25 de ani lumină de sistemul nostru solar.

Aceștia au reușit să observe o planetă care realizează o rotație completă în jurul stelei într-un timp echivalent cu 2,43 zile pe Pământ. Planeta se află la o distanță de 10 ori mai mică decât distanța dintre Mercur și Soare și are o masă de până la 20 de ori mai mare decât cea a Pământului. Cunoscută sub numele de „Jupiter fierbinte”, planeta are o luminozitate de aproape 60 de ori mai mare decât cea a soarelui nostru.

„Jupiterii fierbinți nu sunt foarte neobișnuiți. Totuși, este neobișnuit să vezi Jupiteri la fel de fierbinți ca acesta”, a declarat Samuel Quinn, coautor al lucrării, în cadrul Centrului Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică.

Se presupune că planeta ar avea o temperatură medie de aproximativ 3000°C, deși, deoarece orbitează la o distanță atât de mică de o stea, este posibil ca aceasta să fie blocată pe o orbită în care doar o emisferă este expusă constant la lumina soarelui, fiind mult mai fierbinte decât cealaltă.

Totuși, există o planetă chiar mai fierbinte decât aceasta. Se estimează că KELT-9b, un Jupiter fierbinte aflat la 650 de ani lumină distanță de Pământ, are o temperatură la suprafață de 4300°C. Atât KELT-9b, cât și noua planetă sunt mai fierbinți decât majoritatea stelelor pitice roșii, care, potrivit cercetătorilor, sunt cea mai mare clasă de stele din galaxia noastră.

Dacă observațiile sunt confirmate, aceasta ar fi și prima planetă descoperită vreodată în sistemul Vega. Deși au existat anterior sugestii indirecte cu privire la existența planetelor în cadrul unui disc de resturi ale corpurilor cerești care înconjoară steaua, niciuna nu a fost detectată concret. Acest lucru se datorează parțial strălucirii stelei care face dificilă detectarea planetelor.

„Aceasta ar fi prima detectare directă a unei planete în acest sistem”, a declarat Hurt. Pentru a confirma existența acesteia vor fi necesare studii de urmărire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.