În data de 14 februarie 2021, guvernul din Guinea a declarat apariția unui focar de Ebola după ce trei persoane din Gouécké, o comunitate rurală, au fost confirmați pozitiv. Începând cu data de 2 martie, au fost raportate 17 cazuri de Ebola (13 confirmate și patru probabile) și șapte decese.
Din fericire, ministerul sănătății și igienei publice din Guineea a acționat rapid pentru a înființa trei centre de vaccinare, fiecare cu capacitatea de a inocula zilnic 100 de persoane. A fost pentru prima dată când un vaccin împotriva Ebola a fost implementat în țară. Începând cu data de 28 februarie, 1002 de persoane fuseseră vaccinate în Guineea, inclusiv 66 de persoane cu risc ridicat, care au fost în contact cu persoane suspecte de boală.
„În zilele următoare, vom putea vaccina mai mulți oameni pentru a ține sub control această epidemie”, a declarat Bachir Kanté, un oficial la ministerul sănătății.
„Virusul Ebola este mai mortal decât SARS-CoV2, dar se răspândește mai lent, oferind Africii de Vest o perioadă de timp necesară pentru a controla răspândirea acestuia”, a declarat Christian Happi în cadrul Centrului African de Excelență pentru Genomica Bolilor Infecțioase din Ede, Nigeria.
„Acțiunile noastre colective sunt cruciale pentru evitarea răspândirii necontrolate a virusului Ebola”, a declarat Matshidiso Moeti, directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății.
În anul 2014, ultimul focar de Ebola din Guineea s-a răspândit în Liberia și Sierra Leone. Deși, în cele din urmă, a fost controlat, acesta devenise cel mai mortal focar de Ebola de când virusul a fost detectat pentru prima dată, în anul 1976, înregistrându-se aproximativ 28.000 de cazuri și 11.000 de decese.
Ultimul focar de Ebola din Guineea este aproape de granițele cu Liberia, Sierra Leone și Coasta de Fildeș, astfel încât țările vecine au început să ia măsuri pentru a controla răspândirea acestuia.
Focarul din Guinea a apărut în același timp cu un alt focar din Republica Democrată Congo. Totuși, după ultimul focar din anul 2020, RDC deținea aproximativ 8000 de doze de vaccin pentru utilizare de urgență. Astfel, persoanele au început să fie vaccinate foarte rapid.
Ambele națiuni abordează focarele concomitent cu tratarea pandemiei de coronavirus în curs de desfășurare. Guineea a înregistrat 16.005 cazuri confirmate de Covid-19 și 89 de decese, în timp ce RDC a înregistrat 25.144 de cazuri de îmbolnăvire și 700 de decese.
„Strategiile de vaccinare împotriva celor două virusuri diferă. În ceea ce privește pandemia de Covid-19, dorim să vaccinăm cât mai mulți oameni pentru a putea obține imunitate colectivă. Totuși, în ceea ce privește Ebola, trebuie să identificăm contactele și persoanele încadrate în categoriile de risc” a declarat John Nkenkasong din cadrul Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor din Africa.
Kanté este de părere că răspunsul Guineei la pandemia de coronavirus a fost unul foarte bun datorită experienței acumulate în urma tratării focarului de Ebola apărut în perioada 2014-2016.