Acasă Spațiu și Astronomie TOT CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE TELESCOPUL SPAȚIAL HUBBLE

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE TELESCOPUL SPAȚIAL HUBBLE

1246
0
(c) BBC Science Focus Magazine

În data de 25 aprilie 1990, Telescopul Spațial Hubble a fost lansat pe orbita Pământului, iar de atunci acesta observă Universul îndepărtat.

Conceput pentru a examina undele de lumină ultraviolete, vizibile și infraroșii, telescopul spațial este alimentat cu energie solară, care captează de aproximativ 40.000 de ori mai multă lumină decât ochiul uman.

Acest lucru a permis telescopului Hubble să surprindă unele dintre cele mai uimitoare fotografii cunoscute de omenire, inclusiv imagini cu Galaxia Mormolocului (situată la circa 400 de milioane de ani-lumină de Calea Lactee), nașteri ale stelelor, nebuloase și supernove.

Dar, în ciuda tuturor descoperirilor sale uimitoare, este posibil să aveți mai multe întrebări despre această minune tehnologică. Întrebări precum „Cât de departe poate observa telescopul spațial Hubble?”, „Cât de mare este de fapt?”, „Ce îl va înlocui?”.

Cât de departe poate observa Telescopul Hubble?

Cea mai îndepărtată galaxie observată vreodată de telescopul Hubble este galaxia GN-z11, situată la aproximativ 13,4 miliarde de ani lumină distanță.

Deoarece galaxia este atât de îndepărtată și lumina poate călători cu o viteză de 299.792.458 metri pe secundă, Hubble observă efectiv înapoi în timp atunci când vizualizează obiecte foarte îndepărtate.

Deși Hubble a observat aspectul GN-z11 așa cum era acum aproximativ 13,4 miliarde de ani, galaxia se află acum la aproximativ 32 de miliarde de ani lumină de Pământ, datorită expansiunii Universului.

Cât de mare este telescopul spațial Hubble?

Telescopul Spațial Hubble are o greutate de 11.110 kg și o lungime de aproximativ 13,2 m. Procesul de observare al telescopului se bazează pe o oglindă de 2,4 m. Când a fost lansat pentru prima dată, un mic defect în această oglindă a condus la imposibilitatea de a focaliza obiectivul, toate imaginile capturate fiind neclare.

Din fericire, trei ani mai târziu, în decembrie 1993, telescopul a fost reparat de către echipajul Space Shuttle Endeavour, pe parcursul a 11 zile și cinci ieșiri spațiale.

Unde este situat Telescopul Spațial Hubble?

Telescopul spațial Hubble orbitează la aproximativ 547 km deasupra Pământului și parcurge 8 km în fiecare secundă. Înclinat la 28,5 grade spre ecuator, acesta orbitează Pământul o dată la 97 de minute.

Este posibil să urmăriți locația telescopului spațial Hubble în timp real aici.

Ce a descoperit telescopul spațial Hubble?

De-a lungul funcționării sale, timp de peste 30 de ani, Telescopul Spațial Hubble a efectuat mai mult de 1,4 milioane de observații, 16.000 de studii utilizând aceste date.

Observațiile telescopului au ajutat la descoperirea cauzelor exploziilor de raze gamma, modul în care funcționează coliziunile planetare, expansiunea Universului și chiar materia întunecată ascunsă.

De sasemenea, Hubble a descoperit cele două luni ale lui Pluto (Nix și Hydra) și modul în care aproape fiecare galaxie majoră este ancorată de o gaură neagră în centrul acesteia. Cu ajutorul datelor obținute de Hubble, a fost posibilă determinarea vârstei Universului, atmosfera exoplanetelor și modul în care evoluează galaxiile.

De unde provine denumirea telescopului spațial Hubble?

Telescopul a fost denumit în onoarea lui Edwin Hubble (1889-1953), un astronom care a descoperit multe galaxii, folosind un telescop din California, în anii 1920.

Acesta este adesea creditat ca fiind omul care a confirmat că Universul se extinde, o constatare care a fost enunțată în anul1929.

Dr. Edwin Hubble lângă Telescopul Schmidt, în anul 1949 © Getty

Va fi înlocuit telescopul spațial Hubble?

Întrucât nu are propriul său sistem de propulsie, telescopul spațial Hubble se apropie progresiv de Pământ, dar foarte încet. Un raport din septembrie 2018, prezice o reintrare în atmosferă nu mai devreme de 2027. Data medie este în jurul anului 2038.

Cu toate acestea, succesorul său, James Webb Telescope (echipat cu un obiectiv de 6,5 metri) intenționează să fie lansat în anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.