Dacă inteligența artificială este capabilă să gândească ca un creier uman, de ce este necesară intervenția umană, precum în cazul unui computer normal? Abordând această întrebare și luând în considerare procesarea senzorială, oamenii de știință au dezvoltat un dispozitiv optic inspirat din modul de funcționare al ochiului uman. Cercetătorii din Oregon și-au publicat cercetările privind senzorii optici, lucru care ar putea face componentele robotizate mult mai eficiente.
Utilizând straturi foarte subțiri dintr-un material pe bază de perovskit fotosensibil, utilizat în mod normal pentru realizarea celulelor solare, acest dispozitiv își adaptează semnalele odata cu percepția diferitelor intensități ale luminii. Perovskitele sunt materiale chimice, compuse din atomi de metal care poartă sarcini pozitive și anioni de oxigen sau halogenuri, care transportă sarcini negative, stratificându-se într-o rețea interesantă.
Structura rețelei încărcate care creează proprietățile unice ale perovskitelor, din punct de vedere al modificărilor la nivel atomic, își poate modifica comportamentul electric. Aceste proprietăți fac din perovskite semiconductori excelenți, capabili să treacă de la izolarea electricității la conducerea acesteia.
Spre deosebire de celulele solare, dispozitivele create nu stochează și nu utilizează lumina furnizată drept energie, ci răspund, în schimb, la diferite intensități ale luminii. În acest sens, acești noi senzori, denumiți „retinomorfi”, trimit semnale pentru a procesa imaginea din fața lor pe baza variației intensității luminii.
Dr. John Labram, profesor asistent în Inginerie Electrică și Informatică, a fost inițial inspirat de o prelegere din domeniul biologiei, care a detaliat modul în care funcționează creierul uman și ochii. Ochii conțin foto-receptori care sunt sensibili la variația intensității luminii, însă mai puțin receptivi la iluminarea constantă. În acest sens, acesta a început să schițeze potențiale dispozitive, cu scopul de a imita comportamentul de procesare a acestor foto-receptori din cadrul ochii noștri.
Astfel de schimbări sunt adesea asociate cu mișcarea, făcând din aceasta o dezvoltare incredibil de importantă pentru domeniul inteligenței artificiale. Privind pe o plajă, ochii noștri sunt atrași de diferite acțiuni, precum un val imens sau un pescăruș care fură mâncarea. Prioritizând informațiile în acest mod, este nevoie de mai puțin timp pentru a interpreta împrejurimile noastre.
În cazul inteligenței artificiale, acest lucru se traduce printr-o procesare mai simplă și mai eficientă la nivelul ariei vizuale, ceea ce presupune faptul că sistemele IA ar putea reuni diferite tipuri de informații, mult mai rapid decât în prezent.
„Vă puteți imagina faptul că acești senzori sunt utilizați de către un robot care urmărește mișcarea obiectelor. Orice element static aflat în câmpul său vizual nu ar genera un răspuns, totuși un obiect aflat în mișcare ar înregistra o tensiune ridicată. Acest lucru i-ar indica robotului, într-un timp destul de scurt, poziția obiectului, fără nicio procesare complexă a imaginii”, a afirmat dr. Labram.
În prezent, computerele primesc informații treptat, procesând datele de intrare ca fiind o serie de puncte de date, în timp ce această tehnologie ajută la construirea unui sistem mai integrat. Pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, cercetătorii încearcă să se inspire din modul de funcționare al creierul uman, care conține o rețea de neuroni, celule care comunică între ele, capabile să proceseze informații în paralel. Cercetările lui Labram este un pas esențial în această direcție, cu potențiale aplicații în în robotică, recunoașterea imaginii și industria autovehiculelor autonome
