Acasă Spațiu și Astronomie PLOAIA DE METEORI PERSEIDE

PLOAIA DE METEORI PERSEIDE

1721
0

În orice noapte ați dori să priviți stelele, vă puteți aștepta să vedeți aproximativ doi meteori în fiecare oră. Meteorii, cunoscuți în mod obișnuit ca o „ploaie de stele”, sunt sclipiri de lumină cauzate de bucăți de praf sau de roci, care ard în timp ce trec prin atmosfera Pământului. În mod incredibil, acestea sunt de obicei de mărimea unui grăunte de nisip, dar călătoresc atât de repede încât creează un traseu la fel de strălucitor ca stelele.

Din când în când, orbita Pământului ne aduce într-o zonă deosebit de densă, de resturi cosmice, cauzată de roca și praful care rămân în urma unui asteroid sau a unei comete. De pe Pământ, vedem asta ca pe o ploaie de meteori.

Ploaia de meteori Perseide este una dintre cele mai active din emisfera nordică, oferind până la 100 de meteori pe oră. Aceasta este cauzată de resturile care provin de la cometa Swift-Tuttle. Perseidele sunt numite după constelația din care meteorii par să provină, și anume Perseus.

În anul 2020, Perseidele vor fi cele mai vizibile în perioada 11-13 august, însă vor putea fi observate oricând, în perioada 17 iulie – 24 august. Meteorii pot fi văzuți în orice moment al nopții, însă există șanse mult mai mari atunci când cerul este mai întunecat. Perioada recomandată ar fi între miezul nopții și ora 5 dimineața.

Pentru a vedea Perseidele, trebuie doar să privim cerul. Deși meteorii își au originea în Perseus, nu este important să găsim în mod specific acea constelație, deoarece aceștia pot călători pe întregul cer. Cel mai important lucru este să ne asigurăm că dispunem de o vizibilitate a cerului cât mai mare, fără obstrucții din clădiri sau copaci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.