În timp ce echipajul nu a ajuns niciodată pe suprafața lunii, supraviețuirea acestora reprezintă o dovadă a spiritului uman.
În urmă cu mai bine de 50 de ani, în data de 11 aprilie, trei astronauți au zburat în spațiu, pregătiți să fie următorii oameni care vor merge pe lună. Doar că lucrurile nu au decurs conform planului.
Faimosul„eșec de succes”, respectiv misiunea Apollo 13, a fost foarte aproape de a se sonda cu un dezastru complet. Cu toate acestea, în timp ce astronauții nu au ajuns niciodată pe lună, însăși supraviețuirea lor reprezintă o dovadă a spiritului uman și a ingeniozității.
„Obiectivul nostru de acum 50 de ani a constat în salvarea curajoasei noastre echipe, după ce au fost trimiși pe lună și au fost nevoiți să se întoarcă în siguranță pe Pământ”, a declarat administratorul NASA, Jim Bridenstine.
„Acum, scopul nostru este să revenim pe Lună, pentru o perioadă mai îndelungată de timp, într-un mod sustenabil. Lucrăm din greu pentru a ne asiguracă nu trebuie să răspundem la acest tip de urgență în Artemis și să fim gata să răspundem la orice tip de problemă. Artemis reprezintă actualul program al celor de la NASA, ce constă în explorarea lunii de către un echipaj, ceva trimite, inițial, prima femeie într-o astfel de misiune. După plecarea acesteia, în anul 2024, vor trimite pe Lună și un bărbat.
La ora 2:13 p.m. EST, pe data 11 aprilie 1970, comandantul James „Jim” Lovell, pilotul modulului de comandă John „Jack” Swigert, împreună cu pilotulmodulului lunar Fred Haise au decolat fără probleme de la Launch Complex 39A la Kennedy Space Center NASA, în Florida. Astronauții se aflau în drum spre Lună, dar la aproximativ 56 de ore de la misiune, lucrurile au luat o întorsătură nefavorabilă.
Echipajul, care tocmai terminase o emisiune televizată de la bordul modulului de comandă, poreclit Odiseea, a observat o ușoară scădere a presiunii încabină. Swigert a mers să vadă ce se întâmplă și să verifice rezervoarele cu oxigen ale modulului de service.
Echipajul a auzit un sunet puternic venind din afară, iar Swigert rostea faimoasa replica: „Bine Houston, am avut o problemă aici.”
Jack R. Lousma, responsabilul pentru comunicare dintre astronauți și controlorii de zbor a solicitat echipajului să repete transmisia și Lovell a răspuns: „Uh, Houston, avem o problemă”.
S-a dovedit faptul că dintre scurtcircuitele electrice ale ventilatorului din rezervorul de oxigen criogenic, două au aprins izolația sârmei, determinând încălzirea rezervorului și presurizarea, în cele din urmă explodând. Explozia rezervorului a fost atât de intensă încât a aruncat o bucată din modulul de service. În urma acestei explozii, puterea și oxigenul au început să scadă rapid, iar dintr-o dată, situația a devenit o chestiune de viață și de moarte.
Posibilitatea unei aterizări pe lună a ieșit din calcul, întrucât astronauții și echipajul de la NASA au fost nevoiți să lucreze împreună pentru a salva viețile astronauților. Ei au decis să oprească alimentarea modului echipajului, deoarece acesta trebuia păstrat pentru a reveni pe Pământ, au evacuate modulul lunar, poreclit Vărsător, și l-au folosit ca „barcă de salvare” în spațiu.
Aceștia au plănuit să călătorească în jurul părții îndepărtate a lunii și să folosească orbita ca pe “o praștie” pentru a-i ajuta să revină pe Pământ. Controlorii misiunii erau îngrijorați de faptul că, în cazul în care ar trebui să se întoarcă și să facă reparațiile necesare, ar putea să nu fie capabil sa reușească, având în vedere că nu știau cât de afectată a fost nava.
Cu toate acestea, Vărsătorul avea menirea de a transporta doi astronauți până pe Lună și înapoi, iar acum trebuia să susțină trei bărbați în jurul părții îndepărtate a Lunii. Acest lucru a produs o serie de probleme, deoarece, nu numai că astronauții au fost înghesuiți, dar au observat faptul că nivelul de dioxid de carbon din aer începe să crească.
Canistrele cu hidroxid de litiu de la bordul modulului lunar și al modulului de comandă au fost proiectate pentru a elimina dioxidul de carbon din aer. Însă, canistrele de pe Vărsător nu au putut face față dioxidului de carbon, provenit suplimentar de la un al treilea pasager. Echipajul a acționat rapid, prinzând alte canistre din modulul de comandă, dar acestea aveau o formă diferită și nu se încadrau în sistemul de filtrare a aerului la bord.
Astfel, echipajul a fost nevoit să improvizeze funcționarea acestora, așa că au folosit inclusive furtune, pungi de plastic și bandă adezivă. În cele din urmă, au reușit să atașeze canistrele din modulul de comandă în modulul Vărsător.
Cu aproximativ o oră înainte de a intra în atmosfera Pământului, echipa a eliberat modulul lunar, luându-și la revedere de la capsula care i-a ținut în viață în timpul călătoriei lor incredibile în jurul Lunii.
După ce și-au luat adio de la Vărsător, echipajul s-a îmbarcat în Odiseea și s-a pregătit pentru o reintrare în atmosferă și o coborâre intensă. Aerul ionizat din jurul modulului a creat o pană completă de comunicare, timp de peste patru minute, pe măsură ce nava cobora. NASA încă credea că ar putea exista o problemă cu parașutele sau cu scuturile ambarcațiunii și așteptau cu nerăbdare să îi audă pe astronauți.
Așadar, atunci când echipajul a stabilit, în sfârșit, contactul cu NASA și a anunțat că au aterizat în siguranță în Oceanul Pacific, în data de 17 aprilie, toată lumea a răsuflat ușurată.
