Un robot, creat pentru a imita mișcările șopârlelor, a reușit să urce rapid și eficient pe o serie de suprafețe verticale folosindu-se de rotația picioarelor și de viteza mare de deplasare.
„Majoritatea speciilor de șopârle au trăsături asemănătoare”, a declarat Christofer Clemente din cadrul Universității Sunshine Coast din Australia. Clemente și echipa sa au construit un robot, care are o structură asemănătoare unei șopârle, pentru a explora eficiența acestor animale. Robotul are o lungime de aproximativ 24 de centimetri, iar picioarele sale au fost programate pentru a imita mersul șopârlelor cățărătoare.
Cercetătorii au comparat robotul cu o serie de gecko comună (Hemidactylus frenatus) și cu dragonii de apă australieni (Intellagama lesueurii). Aceștia au filmat șopârlele în timp ce acestea efectuau un test de urcare pe un perete acoperit cu o mochetă. „Ne-am gândit să experimentăm cu diferite specii pentru a afla modul în care aceste ființe se cațără pe pereți”, a declarat Clemente.
Cercetătorii au descoperit faptul că cea mai bună metodă de urcare, atât în cazul șopârlelor, cât și în cazul roboților, a fost reprezentată de o abordare de tip Goldilocks, adică nu prea rapid, dar nici prea lent. Atunci când viteza de urcare a robotului a fost mai mare de 70% sau sub 40% din viteza maximă, probabilitatea de cădere a fost de 50%. La o viteză cuprinsă între aceste valori, robotul a rămas pe perete. Pentru a-și menține aderența, șopârlele au urcat peretele cu o viteză de 60-80% din cea maximă.
Robotul a reușit să rămână mereu pe perete atunci când membrele anterioare au fost rotite spre exterior cu 20 de grade, iar membrele posterioare cu 100 de grade. De asemenea, robotul a rămas fixat de perete și atunci când membrele sale erau rotite spre interior la aceleași unghiuri.
„Atât rotațiile spre interior, cât și cele spre exterior sunt eficiente. Totuși, în natură regăsim doar cazuri în care există rotații spre exterior”, a declarat Clemente.
De asemenea, cercetătorii au descoperit faptul că altitudinea maximă stabilită de robot a fost atinsă atunci când a fost utilizată o combinație de mișcări ale membrelor și ale coloanei vertebrale. Totuși, coloana vertebrală s-ar putea flexa la un unghi de maxim 50 de grade înainte să fie nevoie și de mișcarea membrelor pentru a crește stabilitatea. Deși robotul s-ar putea mișca și prin rotirea exclusivă a coloanei vertebrale, cea mai eficientă metodă de deplasare a fost reprezentată de mișcări ample ale membrelor, corelate cu mișcări reduse ale coloanei.
„Tetrapodele terestre antice, precum salamandrele, folosesc în mod exclusiv rotații ale coloanei vertebrale pentru a se deplasa, dar descendenții moderni își mișcă membrele pentru a se întinde mai mult. Evoluția naturală a șopârlelor a urmărit aceași metodă ca și în cazul dezvoltării robotului nostru, orientată spre acest mod de deplasare optim”, a declarat Clemente.
Clemente este de părere că acest lucru arată că unele șopârle au descoperit mișcările optime pentru a escalada diferite obiecte și că acest lucru ar putea ajuta la construirea unor dispozitive de alpinism mai avansate. „Dacă vrem să construim roboți mai eficienți, primul loc din care ne-am putea inspira ar trebui să fie natura”, a adăugat acesta.
