Acasă Planeta Pământ SECAREA FLUVIULUI COLORADO

SECAREA FLUVIULUI COLORADO

1805
0
(c) Alamy Stock Photo

Previziunile cu privire la scăderea în debit a fluviului Colorado, unul dintre cele mai importante fluvii din vestul arid al SUA, ar putea fi îmbunătățite cu ajutorul măsurării temperaturii oceanului aflat la mii de kilometri distanță.

Fluviul Colorado are o lungime de peste 2400 de kilometri, fiind principala sursă de apă în cazul unor terenuri agricole vaste și pentru aproximativ 30 de milioane de oameni din șapte state americane și din Mexic. O echipă de cercetători a descoperit faptul că temperaturile mărilor ar putea ajuta la prezicerea debitului râului cu până la doi ani în avans.

„Dacă putem prezice o scădere în cantitatea de apă a fluviului Colorado cu un an înainte, directorii administrativi care se ocupă cu gestionarea resurselor de apă pot dezvolta un plan pentru a putea atenua impactul”, a declarat Yoshimitsu Chikamoto din cadrul Universității de Stat din Utah.

Majoritatea modelelor care prognozează cantitatea de apă a fluviului Colorado se bazează pe datele recente ale atmosferei și vremii, dar pentru pregătirea pentru secetă este nevoie de mai mult timp, politicienii și oamenii de știință având nevoie de modele de prognoză pe termen mai lung.

Modelul lui Chikamoto utilizează date cu privire la temperaturile globale ale suprafeței mărilor, între anii 1960 și 2015, și se bazează pe „memoria oceanului” sau capacitatea oceanului de a reține căldura și de a o elibera treptat. În timp ce căldura atmosferică este eliberată și transferată relativ rapid, oceanul poate stoca cantități mari de căldură și o poate elibera pe parcursul anilor.

Potrivit rezultatelor echipei, deficitul de apă din fluviul Colorado a fost precedat de o răcirea a Oceanului Pacific tropical, cu unu până la doi ani înainte, încălzirea în partea de nord a Oceanului Pacific cu doi până la trei ani înainte iar încălzirea în partea de sud a Oceanului Atlantic tropical cu trei până la patru ani înainte . Aceștia au descoperit faptul că oceanele mai îndepărtate au afectat mai puternic râul.

Cercetătorii sunt de părere că acest lucru s-ar putea datora, în parte, modelului Pacificului din America de Nord, fluctuației climatice anuale care afectează curenții de aer din Asia de Est și temperaturilor din vestul Americii de Nord.

„Abordarea nu explică toată variabilitatea în ceea ce privește debitul de apă, ci mai degrabă încearcă să prezică disponibilitatea generală a apei la scară anuală”, a menționat Chikamoto.

„Științific, rezultatele sunt interesante și par bine determinate”, a declarat Connie Woodhouse de la Universitatea din Arizona, care cercetează sistemul hidrografic din vestul SUA. Ea a adăugat faptul că studiul are potențialul de a fi foarte util pentru administratorii de apă, dar nu explică pe deplin modul în care oceanele îndepărtate, cum ar fi sudul Atlanticului tropical, pot afecta fluviul.

Având în vedere constrângerile de date, înainte de anul 1960, cercetătorii ar putea fi nevoiți să aștepte și să testeze această predicție în următorii ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.