Computerele și telefoanele nu pot procesa semnalul analogic, însă îl pot converti.
Toate sunetele sunt alcătuite din unde sonore analogice continue, însă dispozitivele, precum calculatoarele, telefoanele și cd-playerele, nu pot procesa sunetele în forma lor analogică. În acest sens, semnalul analogic trebuie convertit în semnal digital, un șir lung de cifre care are la bază valorile logice 0 și 1, pentru a fi stocat și prelucrat digital. Acest lucru se realizează cu ajutorul unui convertor analogic-digital (ADC), în timp ce un convertor digital-analogic (DAC) este utilizat pentru a inversa procesul.
Un ADC funcționează prin prelevarea „mostrelor” de undă sonoră și măsurarea amplitudinii acestora la intervale regulate. Pentru a exprima o valoare numerică a acestor mostre, amplitudinea este împărțită pe mai multe nivele, de-a lungul axei verticale.
Numărul de nivele depinde de adâncimea de biți, care este determinată de rezoluția ADC-ului. Cel mai frecvent utilizate sunt cele de 8, 16 sau 24 de biți. Cu cât este mai mare adâncimea de biți, cu atât semnalul va fi mai precis, deoarece fiecare măsurare a mostrei este convertită la valoarea binară, care se intersectează cu forma de undă.
Dacă se încadrează între două valori binare, aceasta va fi rotunjită, în funcție de consecință. Aceasta se numește cuantificare și reprezintă modul în care semnalul digital deviază de la cel analog. Cu toate acestea, cu cât rezoluția este mai mare, cu atât valorile binare sunt mai mari pentru mostrele care urmează să fie convertite și are loc o cuantificare mai redusă. Cu un ADC pe 8 biți, există 256 de valori binare posibile, iar cu unul pe 16 biți, există 65.536.
În ceea ce privește DAC-urile, acestea decodează semnalul digital binar pentru a reconstrui unda analogică, netezind „pașii” care sunt adăugați prin procesul de cuantificare. Aceasta se numește interpolare, care analizează două puncte și aproximează valorile dintre acestea pentru a completa golurile.
