Compania Skoda a creat o aplicație pentru smartphone, care poate înregistra sunetul motorului mașinii și poate stabili dacă aceasta are nevoie de o revizie tehnică.
Tehnicienii poziționează telefonul în zona motorului, în timp ce acesta funcționează, iar sunetul motorului este înregistrat prin intermediul microfonului din telefon. Această înregistrare este convertită într-o spectrogramă, o reprezentare vizuală a semnalelor acustice. Ulterior, inteligența artificială (IA) compară înregistrarea cu datele stocate pentru a determina discrepanțele.
Conform oficialilor Skoda, aplicația nu numai că poate identifica dacă este ceva în neregulă, dar poate localiza exact problema, sugerând măsurile necesare pentru întreținere.
Aplicația Sound Analyzer a fost realizată de către dezvoltatorii de software interni ai Skoda, având o rată de succes de aproximativ 90%. Până în prezent, aceasta poate interpreta 10 tipuri de sunete specifice motorului, inclusiv probleme ale compresorului de aer condiționat, direcția și ambreiajul, în cazul modelelor cu transmisie automată.
Un total de 245 de reprezentanțe Skoda, din cadrul a 14 țări, au contribuit la acest proiect, prin partajarea înregistrărilor pentru procesul de dezvoltare al software-ului și testarea aplicației.
„Sound Analyzer este un prim exemplu al noilor oportunități pe care le poate crea digitalizarea în industria autovehiculelor, chiar și în ceea ce privește post-vânzările”, a declarat Stanislav Pekař, directorul post-vânzări al Skoda.
„Vom continua să folosim, în mod constant, tehnologii de inteligență artificială pentru a oferi clienților noștri un serviciu cât mai personalizat, îmbunătățind astfel experiența clientului.”
Producătorul ceh de automobile susține faptul că pune accent pe inteligența artificială în cadrul strategiei sale de digitalizare, utilizând aplicații precum Sound Analyzer, pentru a rezolva diverse probleme ale autovehiculelor.