Noua platformă Neeva, înființată de fostul membru al companiei Google, Sridhar Ramaswamy, implementează ideea că „omul trebuie să fie clientul, nu produsul”.
În noiembrie 2017, Sridhar Ramaswamy, șeful departamentului publicitar al companiei Google, departament în valoare de 95 de miliarde de dolari, a părăsit compania în urma unei neînțelegeri privind reclamele pentru marile corporații, găsite pe videoclipurile de pe YouTube, care pun copiii în situații neobișnuite. Ramaswamy a declarat pentru cotidianul The New York Times că, la scurt timp după acel incident, a decis că trebuie să facă o schimbare în viața sa, pentru că „un model susținut de anunțuri publicitare, este impregnat de limitări”.
Compania lui Ramaswamy, Neeva, este „ceva diferit” și, deși este și un motor de căutare, încearcă să evite unele dintre problemele întâlnite pe platforma Google, evitând anunțurile publicitare. Ramaswamy spune că noul motor de căutare nu va afișa reclame și nu va colecta sau profita de datele utilizatorului. În schimb, acesta va putea fi folosit pe baza unui abonament.
Abordarea companiei Neeva urmează un proverb vechi care spune: „dacă plătiți pentru ceva, sunteți un client, dar dacă îl primiți gratuit, sunteți un produs”. Vânzarea serviciilor a devenit tot mai dificilă, deoarece utilizatorii se așteaptă să primească lucruri „gratuite”, iar, de cele mai multe ori, aceștia nu sunt interesați de aspectele legate de confidențialitatea datelor.
Motorul de căutare DuckDuckGo este, probabil, cel mai cunoscut concurent pentru Google, axat, preponderent, pe aspecte legate de confidențialitatea datelor. DuckDuckGo folosește reclamele publicitare, dar nu își urmărește utilizatorii în mod individual. Directorul său, Gabriel Weinberg, spune că ,,reclamele sunt o necesitate practică”. „Dacă doriți să ajutați la protejarea confidențialității, trebuie să fiți liberi”, a spus el, „pentru că platforma Google va fi gratuită pentru totdeauna”.
Cu toate acestea, DuckDuckGo poate să nu fie cea mai relevantă comparație pentru Neeva. Noul motor de căutare este planificat pentru a fi un furnizor de nivel secundar, cu rezultate publice provenite de pe platformele Bing, Weather.com, Intrinio și Apple. De asemenea, intenționează să ofere utilizatorilor săi posibilitatea de a-și putea conecta conturile personale de stocare, precum Google G Suite, Microsoft Office 365 și Dropbox. Pe lângă furnizarea rezultatelor căutării direct din aceste surse private, Neeva va include acele date în crearea unui profil, pentru a personaliza rezultatele căutării pentru fiecare utilizator.
Startpage este un analog mai aproape de modelul propus de Neeva. Spre deosebire de Neeva, Startpage afișează, în continuare, reclame Google și colectează o parte din venituri. În plus, afișează anunțuri fără a încerca să le personalizeze pentru utilizator. Nu este posibilă conturarea unui profil, iar informațiile potențiale de identificare ale utilizatorului sunt prelevate din datele transmise către Google.
Directorul general Startpage, Robert E. G. Beens, s-a adresat site-ului web Ars, printr-un e-mail, la scurt timp după lansarea lui Neeva. El a dat dovadă de scepticism în legătură cu bazele de căutare ale platformei Neeva. Acesta descrie conexiunile la datele private, construirea profilurilor personale și păstrarea datelor pe termen lung drept „visul unui hacker și coșmarul utilizatorului”. El și-a exprimat ferm opinia despre politica de confidențialitate oferită de platforma Neeva, numind-o „o glumă, și nu una amuzantă”, după ce a remarcat că „mesajele de marketing pot pretinde aproape orice, dar o politică de confidențialitate are statut juridic”.
Trebuie să menționăm că există două secțiuni diferite ale site-ului Neeva care par să abordeze problemele de confidențialitate, printre care se enumeră Legea Drepturilor Digitale prezentată, în mod vizibil, în pagina Despre companie și politica oficială de confidențialitate, putând fi accesată mai ușor din josul fiecărei pagini.
Legea Drepturilor Digitale a lui Neeva pare a fi doar genul de mesaj de marketing la care face referire. Aceasta aduce în discuție declarații despre drepturile utilizatorilor în ceea ce privește confidențialitatea datelor, controale privind colectarea datelor, transparența utilizării datelor și proprietatea utilizatorului asupra propriilor date. În plus, aceasta declară faptul că este necesar ca fiecare companie să respecte drepturile menționate, dar nu precizează dacă Neeva va respecta sau nu aceste aspecte. Cel mai apropiat lucru de o declarație concretă în ceea ce privește angajamentul politicii platformei Neeva este redat printr-o frază, situată în partea de jos a paginii, care precizează: „Noi, la Neeva, stăm alături de aceste valori, în solidaritate cu tine”.
În schimb, politica de confidențialitate a lui Neeva este un document legal, standard. De asemenea, este una concretă și prezintă câteva detalii tulburătoare, care sunt opuse idealurilor exprimate în Legea Drepturilor Digitale ale lui Neeva. O secțiune intitulată „Dezvăluirea informațiilor către terțe părți” pare să fie chiar în contradicție cu cea menționată anterior.
Neeva începe acea secțiune spunând că nu împărtășește, nu dezvăluie sau vinde informațiile confidențiale ale persoanelor cu terțe părți, „în afara cazurilor necesare, enumerate de mai jos”, dar în unele cazuri se numără afiliați. Alături de o declarația foarte „bruscă”, Neeva „poate împărtăși date personale cu întreprinderile afiliate”.
Subsecțiunile „Furnizori de servicii” și „Parteneri de publicitate” sunt acoperite cu limitări de utilizare, neexistând astfel de limite pentru datele partajate cu afiliații. De asemenea, documentul nu oferă o definiție concretă pentru cine se poate referi termenul de „afiliat” și în ce context.
În același timp, utilizatorii atenți la securitate ar trebui să fie conștienți de politica de păstrare a datelor Neeva, care prevede pur și simplu: „Stocăm informațiile personale pe care le primim, așa cum sunt descrise în Politica de Confidențialitate, atât timp cât utilizați serviciile noastre sau dacă datele sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate”.
Având în vedere că datele colectate pot include conexiunea directă la contul principal de e-mail Google sau Microsoft al unui utilizator, acest lucru ar putea constitui un volum cu adevărat deranjant de date cu caracter personal, date vulnerabile, care compromit ideologia serviciilor Neeva, precum și utilizarea sau vânzarea de către Neeva însuși.
În prezent, platforma Neeva este încă în testare, nefiind disponibilă serviciul pentru uz general. Utilizatorii potențiali interesați se pot alătura listei de așteptare pentru a face un test.