Acasă Știri BOMBELE ATOMICE AU INFLUENȚAT PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE DIN MAREA BRITANIE

BOMBELE ATOMICE AU INFLUENȚAT PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE DIN MAREA BRITANIE

127
0

Exploziile nucleare din Regatul Unit, efectuate în anii 1950 și 1960, au influențat condițiile meteorologice din anumite zone ale țării.

Cercetătorii au descoperit faptul că radiațiile emise de testele cu bombe atomice realizate (testele nucleare efectuate), din perioada Războiului Rece, au provocat schimbări ale condițiilor atmosferice, care au condus la creșterea precipitațiilor în acea perioadă.

Oamenii de știință au declarat că testele nucleare au avut ca efect modificări ale tiparelor de precipitații, în anumite zone ale Regatului Unit, chiar dacă locațiile de detonare ale bombelor nucleare erau situate în zone izolate, la mii de kilometri distanță.

O echipă de cercetători, din cadrul universităților Reading, Bath și Bristol, au analizat înregistrările istorice ale precipitațiilor, cuprinse între anii 1962-1964, din cadrul stațiilor de cercetare, aflate în Londra și Scoția.

Aceștia au descoperit faptul că în zilele în care era detectat un nivel ridicat al radioactivității din insulele Shetland, norii erau vizibil mai denși, rezultând o cantitate a precipitațiilor atmosferice cu 24% mai mare.

„Studiind radioactivitatea emisă de testele nucleare efectuate, din perioada Războiului Rece, oamenii de știință de la acea vreme au aflat detalii noi privind tiparele de circulație atmosferică. Acum am refolosit aceste date pentru a analiza efectul acestor bombe atomice asupra precipitațiilor atmosferice”, a declarat Giles Harrison, profesor de fizică atmosferică în cadrul Universității din Reading și autor principal la studiului.

La nivel mondial, atmosfera politică tensionată, din perioada Războiului Rece, a condus la o cursă a înarmării nucleare și la anxietatea oamenilor. Decenii mai târziu, efectul bombelor nucleare a oferit un mod unic de a studia modul în care sarcina electrică afectează precipitațiile atmosferice.

Radioactivitatea reprezintă emisia de radiații provenite dintr-o reacție nucleară. Aceasta poate să apară și din descompunerea spontană a nucleelor atomice instabile. Fenomenul poate avea ca efect creșterea conductivității aerului din atmosferă, printr-un proces cunoscut sub denumirea de „ionizare”, eliberând, astfel, sarcina electrică.

Cercetătorii au suspectat de multă vreme faptul că sarcina electrică în aer poate afecta modalitatea prin care picăturile de apă se combină în nori, care, la rândul lor, pot influența precipitațiile atmosferice. Cu toate acestea, în urma analizării datelor meteorologice moderne, schimbările atmosferice au fost greu de observat.

Astfel, echipa a studiat efectele radioactive ale cursei înarmării nucleare din perioada Războiului Rece, analizând, în paralel, datele privind testele nucleare efectuate cu înregistrările precipitațiilor istorice, din cadrul stațiilor meteorologice Kew și Lerwick, din apropierea Londrei și a insulelor Shetland.

Tiparele de precipitații atmosferice din insulele Shetland au relevat schimbări semnificative, în perioada de testare a bombelor nucleare, deoarece poluarea radioactivă s-a răspândit pe o scară largă, în toată atmosfera.

„În perioada de testare a armelor nucleare din Insulele Shetland, au avut loc schimbări semnificative în distribuția zilnică a precipitațiilor atmosferice, chiar dacă erau situate la o distanță mare de poluarea radioactivă. Ploile zilnice au crescut cu 24%, iar norii au avut o densitate mare, vizibilă. Acest fenomen confirmă așteptările privind schimbările microfizice induse electric în nori, din cauza ionizării suplimentare”, au scris cercetătorii în lucrarea acestora.

Oamenii de știință consideră faptul că studiul modalității prin care sarcina electrică afectează precipitațiile va îmbunătăți înțelegerea proceselor meteorologice și ar putea ajuta la ameliorarea secetelor sau la prevenirea inundațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.