Călătoria către rampa de lansare a astronauților care vor zbura către Lună în cadrul programului Artemis va fi complet electrică. Agenția spațială, cate a căutat un înlocuitor pentru Astrovan-ul de la începutul anilor 1980, a acordat un contract startup-ului de vehicule electrice Canoo.
Atunci când a fost anunțat contractul (în anul 2021), NASA a avut o serie de cerințe pentru vehiculul de transport al echipajului programului Artemis.
Reprezentanții agenției au declarat faptul că deși vor lua în considerare atât vehicule comerciale, cât și necomerciale, vehiculul de transport al echipajului trebuie să producă zero emisii și să fie proiectat și construit conform standardelor federale actuale de siguranță a vehiculelor. De asemenea, vehiculul trebuie să poată transporta un șofer, patru astronauți în costum și trei persoane din staff-ul suplimentar.
Din cauza faptului că echipamentul astronauților este voluminos, NASA a specificat și proiectarea unui spațiu pentru genți de echipamente, unități de răcire și uși suficient de largi pentru a permite pasagerilor care poartă costum spațial să intre și să iasă cu ușurință. De asemenea, vehiculul va trebui să poată transporta nouă persoane.
Compania Canoo a fost fondată de foști angajați ai companiei Faraday Future și, inițial, a avut ca scop construirea unei camionete doar pe baza unui abonament. Totuși, după o schimbare a managementului și o fuziune cu o companie de achiziții, planurile startup-ului s-au schimbat. De asemenea, Canoo s-a confruntat cu o mulțime de plecări de personal și este investigată de Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse.
NASA se așteaptă ca livrarea vehiculului de transport al echipajului Artemis să aibă loc în luna iunie 2023.