Acasă Spațiu și Astronomie UN MIC ASTEROID A LOVIT PĂMÂNTUL

UN MIC ASTEROID A LOVIT PĂMÂNTUL

138
0
(c) Andrzej Wojcicki/Science Photo Library/Getty Images

În data de 11 martie 2022, un mic asteroid a produs o explozie în atmosferă, deasupra Arcticii, la doar câteva ore după ce astronomii l-au observat pentru prima dată.

Roca spațială, denumită 2022 EB5, a fost detectată pentru prima dată în jurul orei 19:20 GMT în cadrul Observatorului Piszkéstető din Ungaria de către Krisztián Sárneczky, astronom în cadrul Observatorului Konkoly din Budapesta. Ulterior, alți astronomi au reușit să urmărească asteroidul înainte ca acesta să străbată cerul din nord-estul Islandei, imediat după ora 21:20 GMT. Acesta este unul dintre cei cinci asteroizi care au fost găsiți și observați înainte de a lovi Pământul.

„Diseminarea foarte rapidă a informațiilor a permis altor astronomi să facă mai multe observații din diferite puncte și să aibă suficient timp pentru a calcula atât o orbită precisă, cât și zona în care acesta va intra în contact cu Pământul”, a declarat Mark Boslough, specialist în impacturi cu asteroizi în cadrul Universității New Mexico.

Din fericire, asteroidul a fost unul de dimensiuni mici (estimările provizorii sugerează că acesta avea o lungime de aproximativ 1 până la 2 metri), iar pericolul a fost unul redus.

„Impacturile asteroizilor de aceste dimensiuni pot fi considerate complet inofensive. De obicei, ele creează așa-numitele „rafale de aer” la altitudini de aproximativ 40 de kilometri deasupra solului”, a declarat Richard Moissl din cadrul Biroului de Apărare Planetară al Agenției Spațiale Europene.

O semnătură a asteroidului care se dezintegra a fost preluată de stațiile de monitorizare cu infrasunete, care detectează undele de presiune produse în cadrul testelor cu arme nucleare. Peter Brown din cadrul Universității Western din Ontario, Canada, care este un expert în interpretarea unor astfel de date, a declarat faptul că energia eliberată de roca spațială ar fi putut fi echivalentă cu explozia a aproximativ 2 kilotone de TNT.

Moissl a declarat că astfel de evenimente le permit astronomilor să facă măsurători ce pot ajuta la determinarea unor caracteristici precum densitatea sau compoziția unui obiect.

Impacturile le pot oferi modelatorilor precum Boslough șansa de a testa acuratețea simulărilor lor. „2022 EB5 a fost un experiment pe care natura ni l-a oferit. Cu cât avem mai multă încredere în modelele noastre, cu atât putem evalua mai eficient riscul de impact”, a declarat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.