TehnoȘtiri

DETERMINAREA VITEZEI DE EXPANSIUNE A UNIVERSULUI CU AJUTORUL RAZELOR GAMMA

(c) NASA/Goddard Space Flight Center Scientific Visualization Studio

Exploziile de raze gamma din universul îndepărtat pot oferi o nouă modalitate de măsurare a distanțelor cosmice. Aceste explozii de raze gamma (GRB) ar putea ajuta la înțelegerea structurii și a expansiunii universului.

GRB-urile sunt cele mai strălucitoare evenimente din univers. Ele apar atunci când stele uriașe mor și produc celebrele explozii denumite supernove sau când obiecte masive, precum stelele neutronice, se ciocnesc, producând fulgere puternice de radiație.

Maria Giovanna Dainotti și colegii acesteia din cadrul Observatorului Național Astronomic al Japoniei au examinat datele referitoare la 500 de GRB-uri înregistrate de unele dintre cele mai puternice telescoape existente cu scopul de a descoperi caracteristici comune în lungimile de undă ale luminii vizibile, care ar putea lega unele dintre aceste evenimente ciudate. Ei au descoperit faptul că 179 dintre GRB-urile din eșantionul lor au prezentat o strălucire după explozia principală. Cercetătorii suspectează că aceasta ar fi putut fi cauzată de noile stele de neutroni formate, care se rotesc rapid și care au proprietăți previzibile.

„Lumina are o parte plată numită emisie de platou, care este mai ușor de standardizat decât emisia promptă, care este evenimentul principal al exploziilor de raze gamma”, a declarat Dainotti. Prin standardizarea luminii, adică prin găsirea de asemănări între multe dintre aceste GRB-uri, descoperirea zonei din care acestea provin și identificarea altor proprietăți comune, cercetătorii pot transforma aceste GRB-uri în așa-numitele lumânări standard.

O lumânare standard este un obiect cu o luminozitate cunoscută. Comparând această luminozitate reală cu strălucirea percepută pe Pământ, pot fi măsurate diverse distanțe. În cazul obiectelor extrem de îndepărtate, aceasta este singura modalitate de a determina distanța la care ele se află.

Acest lucru este crucial pentru că oamenii de știință trebuie să înțeleagă cu exactitate distanța la care se află cele mai îndepărtate galaxii pentru a calcula expansiunea universului, care este reprezentată de un număr denumit constanta Hubble. „Timp de zeci de ani, cercetătorii au avut opinii contradictorii cu privire la acest număr. Așadar, pentru a determina adevărata valoare a constantei Hubble, sunt necesare noi lumânări standard. Deși GRB-urile ar putea fi un pas în direcția corectă, trebuie să descoperim mai multe astfel de evenimente înainte de a putea încheia această dezbatere”, a declarat Dainotti.