TehnoȘtiri

VACCINUL CARE AR PUTEA OFERI PROTECȚIE ÎMPOTRIVA BRONȘIOLITEI

(c) CAVALLINI JAMES/BSIP/SCIENCE PHOTO LIBRARY

Un vaccin experimental s-a dovedit a fi eficient în protejarea șoarecilor de virusul respirator sincițial (RSV), agentul patogen care provoacă bronșiolita cu infecție toracică în cazul infanților.

„De-a lungul anilor de muncă, am arătat că acest vaccin… a fost sosul magic pentru a debloca imunitatea puilor de șoareci”, a declarat Ofer Levy din cadrul Spitalului de Copii din Boston, Massachusetts.

Aproape toți copiii contractează RSV înainte de a împlini vârsta de 2 ani. Atât în cazul copiilor, cât și al adulților, sunt dezvoltate simptome asemănătoare răcelii. Cu toate acestea, unii copii sunt mai vulnerabili la complicațiile RSV, inclusiv cei născuți prematur sau cei cu o afecțiune pulmonară, cardiacă sau imunitară.

La nivel mondial, se estimează că RSV provoacă peste 59.000 de decese în fiecare an în rândul copiilor cu vârste mai mici de 5 ani. În plus, în prezent, nu există medicamente aprobate pentru a trata bronșiolita sau vaccinuri care să prevină contractarea virusului.

În efortul de a satisface această nevoie de vaccin, Levy, Simon van Haren  și colegii acestora din cadrul Spitalului de Copii din Boston au dezvoltat un vaccin care înglobează molecule cheie de stimulare a imunității, denumite adjuvanți, împreună cu un fragment dintr-o proteină pe care RSV o folosește pentru a intra în celule, denumită proteina F.

În cadrul testelor, doisprezece șoareci nou-născuți, cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 zile, au fost injectați fie cu vaccinul, fie cu o soluție salină. După o perioadă de șapte săptămâni, șoarecii au fost expuși la RSV.

La aproximativ două săptămâni după expunerea la RSV, virusul a fost descoperit în plămânii șoarecilor cărora li s-a administrat soluție salină, dar nu și în organismul șoarecilor vaccinați. De asemenea, concentrația de RSV la nivelul nasului șoarecilor vaccinați a fost de 100 de ori mai mică decât cea înregistrată în cazul șoarecilor de control, ceea ce sugerează că virusul a infectat mai eficient căile aeriene superioare ale șoarecilor nevaccinați.

În plus, cercetătorii au analizat răspunsul imun al șoarecilor vaccinați la RSV.

„Combinația de adjuvanți a îmbunătățit puternic anticorpii și răspunsurile utile ale celulelor T și a indicat o protecție împotriva infecției cu RSV în cazul puilor de șoareci”, a declarat Levy.

Atunci când a fost testat pe celule sanguine umane prelevate de la nou-născuți, vaccinul a generat și un răspuns imun favorabil.

O limitare a studiului este aceea că șoarecii erau adulți până la momentul încheierii experimentului. În cazul copiilor, RSV cauzează bronșiolită. Răspunsul imun al șoarecilor la vârsta de câteva săptămâni, adică atunci când erau adulți, ar putea, prin urmare, să nu se aplice copiilor mici.

Cercetătorii speră să testeze vaccinul pe primate non-umane și apoi pe oameni.

„Deși au multe asemănări, oamenii și șoarecii au sisteme foarte diferite. Dacă totul merge bine, sperăm să începem testele pe oameni în termen de cinci ani”, a adăugat Levy.