Atunci când vine vorba de jocuri precum Wordle, algoritmii cuantici au performanțe mult mai bune decât omologii lor clasici.
Lvzhou Li și colegii acestuia din cadrul Universității Sun Yat-sen din China au dezvoltat un algoritm cuantic pentru jocul Mastermind, care are multe dintre aceleași principii de bază ca și Wordle.
În joc, un „producător de coduri” alege patru chei, fiecare dintre acestea putând fi una dintre șase culori și le aranjează într-un model. După aceea, „descifratorul de coduri” folosește o serie de presupuneri pentru a determina aranjamentul cheilor. În Wordle, configurația este foarte similară, cu excepția faptului că acel codificator trebuie să ghicească un cuvânt de cinci litere, și nu un model de chei colorate.
Li și echipa și-au bazat strategia cuantică Mastermind pe un algoritm criptografic cuantic bine-cunoscut, care a fost folosit anterior în criptografia reală. Acesta se bazează pe ideea de suprapunere cuantică, în care multe posibilități despre cum poate exista ceva sunt exprimate printr-o funcție matematică. În consecință, codificatorul poate face foarte eficient multe presupuneri în mod simultan.
„Lucrările noastre arată că jocul Wordle poate fi câștigat mai ușor cu ajutorul computerelor cuantice”, a declarat Li.
David Meyer din cadrul Universității din California, San Diego, a declarat faptul că, deși fizicienii și oamenii de știință cunosc faptul că algoritmii cuantici pot excela în situațiile în care informațiile sunt descoperite printr-o secvență de presupuneri, noul rezultat arată modul de funcționare al acestor sisteme într-o situație specifică.
„Aplicațiile concrete ale algoritmilor cuantici sunt puține. Este plăcut să vezi un că un algoritm cuantic este folosit pentru a rezolva probleme reale”, a adăugat Meyer.
„Cu toate acestea, computerele cuantice existente sunt prea mici și prea predispuse la erori pentru a putea implementa algoritmul din cadrul noului studiu”, a declarat André Suoto din cadrul Universității din Lisabona, Portugalia.
Echipa lui Li intenționează să extindă algoritmul pentru a-l face mai rezistent la astfel de erori și pentru a identifica alte probleme de spargere a codurilor sau de învățare secretă, în care abordarea cuantică poate fi avantajoasă.