TehnoȘtiri

CREAREA UNUI NOU TIP DE LASER

(c) NewScientist

Un nou tip de laser folosește particule mici aflate în mișcare pentru a produce fascicule de lumină. Acesta este mai programabil decât laserele standard și abordarea ar putea fi folosită pentru a crea afișaje cu unghiuri de vizualizare mult mai bune.

Laserele convenționale reflectă în mod repetat lumina între două oglinzi până când fasciculul devine destul de puternic și focalizat. Riccardo Sapienza și colegii săi din cadrul Colegiului Imperial din Londra au construit un laser care utilizează particule ce se pot aranja pentru realizarea unui proces similar.

Noul tip de laser necesită utilizarea luminii verzi provenită de la un laser tradițional. Cercetătorii reflectă această lumină verde într-o cutie mică de sticlă umplută cu o soluție lichidă formată din oxid de titan și particule de oxid de silicon. Laserul verde încălzește particulele de oxid de silicon și face ca particulele de oxid de titan să se aglomereze în jurul lor.

După aceea, lumina verde este reflectată între particulele conglomerate într-un mod similar cu modul de funcționare al laserelor convenționale până când particulele în sine încep să emită un fascicul laser de culoare roșie.

Prin împingerea particulelor în diferite poziții prin intermediul luminii verzi, echipa poate induce anumite proprietăți ale noului fascicul laser, precum locul din care acesta este creat și puritatea culorii. Prin comparație, laserele convenționale nu pot fi ajustate după fabricație.

Diederik Wiersma din cadrul Universității din Florența, Italia, a declarat faptul că noul laser este primul tip care poate fi programat prin mutarea componentelor sale, ceea ce îi permite să aibă mai multe funcții.

Sapienza a declarat faptul că sistemul ar putea fi utilizat în cadrul ecranelor de afișare, precum panourile digitale. Particulele s-ar putea mișca și asambla într-o anumită locație din cadrul afișajului și ar putea emite o culoare foarte pură, vizibilă atât în condiții de lumină foarte puternică, cât și foarte slabă. Astfel, afișajele ar avea unghiuri de vizionare mult mai bune.

În viitor, el dorește să găsească o modalitate prin care particulele să se miște în jurul soluției într-un mod autonom și să înceapă să emită lumină laser odată ce întâlnesc un contaminant sau o altă modificare a mediului, precum o aciditate mai mare. Sapienza este de părere că un astfel de dispozitiv de detectare s-ar putea asemăna cu un „laser viu”, care ar putea să exploreze mediul și să își schimbe forma astfel încât acesta să poată semnala când întâlnește ceva periculos.