Cercetătorii au descoperit faptul că astronauții pot experimenta pierderi osoase echivalente cu două decenii de îmbătrânire în timpul misiunilor spațiale care durează mai mult de șase luni. În urma unui an petrecut pe Pământ, aceștia își pot recupera aproximativ jumătate din rezistența osoasă pierdută.
„Oasele sunt un organ viu, care se remodelează în mod constant. Totuși, în lipsa gravitației, acestea își pierd rezistența”, a declarat Leigh Gabel, om de știință în exerciții fizice în cadrul Universității din Calgary, Canada.
Gabel și colegii ei au urmărit 17 astronauți, 14 bărbați și trei femei, cu vârsta medie de 47 de ani, care au petrecut între patru și șapte luni în spațiu. Echipa a folosit tomografia computerizată cantitativă periferică de înaltă rezoluție sau HR-pQCT, care poate măsura microarhitectura osoasă 3-D la o scală de 61 de microni, adică mai mică decât grosimea părului uman, pentru a vizualiza structura osoasă a tibiei și a radiusului. Echipa a capturat aceste imagini în patru momente (înainte de zborul spațial, atunci când astronauții s-au întors din spațiu, după șase luni și după un an de la întoarcerea pe Pământ) și le-a folosit pentru a calcula rezistența și densitatea osoasă.
Astronauții aflați în spațiu pentru o perioadă mai mică de șase luni au reușit să-și recapete rezistența osoasă înregistrată înainte de zbor la un an după ce s-au întors pe Pământ. Totuși, cei aflați în spațiu au avut o scădere permanentă a rezistenței osoase la nivelul tibiei, care a fost echivalentă cu un deceniu de îmbătrânire. „Radiusul nu a prezentat aproape nicio pierdere în rezistență, probabil pentru că acesta nu este un os care susține greutatea corpului”, a declarat Gabel.
„Intensificarea exercițiilor care implică ridicare de greutăți în spațiu ar putea ajuta la atenuarea pierderii osoase. Rezistența osului este dată de o serie de structuri asemănătoare unor grinzi. Aceste țesuturi microscopice, denumite trabeculi, sunt distruse în timpul unui zbor spațial. Deși ele nu pot fi reconstruite, oamenii ar putea să le consolideze pe cele rămase”, a declarat Steven Boyd, om de știință în exerciții fizice în cadrul Universității din Calgary, Canada. Cercetătorii au descoperit faptul că oasele s-au îngroșat la întoarcerea pe Pământ.
„În cazul unui zbor spațial mai lung, ne putem aștepta la o pierdere osoasă mai mare și, probabil, la o problemă mai mare în ceea ce privește recuperarea. Având în vedere că o viitoare misiune cu echipaj pe Marte ar putea dura cel puțin doi ani, acest lucru este deosebit de îngrijorător. Agențiile spațiale ar trebui să ia în considerare și alte măsuri pentru conservarea sănătății oaselor, precum crearea unui plan alimentar adecvat”, a declarat Laurence Vico, fiziolog în cadrul Universității Saint-Étienne din Franța, care nu a făcut parte din studiu.
Gabel, Boyd și colegii lor speră să obțină o perspectivă asupra modului în care petrecerea a unei perioade mai mari de șapte luni în spațiu afectează oasele. Ele fac parte dintr-un proiect planificat de NASA pentru a studia efectele unui an în spațiu asupra a peste o duzină de sisteme ale corpului. „Sperăm cu adevărat ca oamenii să ajungă la un platou și să nu mai piardă masă osoasă după un anumit timp”, a declarat Boyd.