Este posibil ca atât megalodonul, cât și alți rechini megatooth să fi vânat alți prădători și indivizi din aceeași specie, ceea ce înseamnă că animalele au ocupat o poziție neobișnuit de înaltă în lanțul trofic.
„Este foarte probabil ca rechinii megatooth să se fi situat pe un nivel trofic mai ridicat decât orice alt prădător marin”, a declarat Zixuan Rao din cadrul Universității Princeton.
Rao și colegii ei au făcut descoperirea analizând izotopii de azot din dinții de rechin. În țesutul animal se găsesc doi izotopi stabili naturali ai azotului, și anume azot-15 și azot-14. Cu toate acestea, din cauza faptului că azotul-14 este excretat din organismele vii, țesutul animal este, în general, mai bogat în azot-15.
Aceasta înseamnă că atunci când un prădător mănâncă un animal, carnea pe care o consumă este mai bogată în azot-15. Această concentrație de azot-15 este încorporată în carnea prădătorului. De asemenea, concentrația de azot-15 crește și mai mult, deoarece prădătorul excretă izotopul azot-14. Dacă acel prădător este, în cele din urmă, mâncat, al doilea prădător va încorpora un semnal și mai bogat de azot-15 în țesuturile sale. Deoarece acest proces este unul continuu la nivelul lanțurilor trofice, cercetătorii pot folosi raportul dintre azot-15 și azot-14 din fosile pentru a estima poziția unui animal antic din rețeaua trofică.
Rao și colegii ei au analizat proporțiile de azot din smalțul extras de la cinci specii dispărute de rechini megatooth. Dimensiunile acestora variau de la specia Otodus auriculatus, care ajungea la lungimi de până la 3,5 metri, la Otodus megalodon, care putea crește până la 15 metri și care este cunoscut de mulți oameni pur și simplu sub numele de megalodon.
De asemenea, cercetătorii au măsurat raportul de izotopi de azot din probe colectate atât de la mamifere marine existente, precum delfinii, focile, morsele și urșii polari, cât și de la rechinii moderni, inclusiv marele alb.
Rechinii megatooth au avut cele mai mari proporții de azot, mai mari decât oricare dintre prădătorii marini vii. „Nu am văzut niciodată valori atât de ridicate ale raportului de azot. Ne așteptam la valori mari, dar nu atât de mari”, a declarat Rao.
Rezultatele sugerează nu numai că rechinii megatooth se aflau în vârful rețelelor trofice, ci și că aceștia au mâncat alți prădători situați în apropierea vârfului rețelei trofice.
Cercetătorii nu au putut determina ce specii de prădători consumau acei rechini. Rapoartele izotopilor de azot la mamiferele marine existente nu au fost suficient de mari pentru a explica nivelurile neobișnuit de ridicate de azot-15 regăsite în fosilele de rechini megatooth.
De asemenea, rezultatele au indicat faptul că rechinii megatooth au început să vâneze alți prădători la începutul evoluției lor, adică atunci când erau animale aveau lungimi de aproximativ 3,5 metri.
„Este cu adevărat interesant. Acest lucru sugerează faptul că dimensiunea uriașă a celor mai mari rechini megatooth nu a fost un factor care a condus la urcarea în vârful rețelei trofice. Înțelegerea evoluției și comportamentului rechinilor megatooth ne poate ajuta să înțelegem modul în care evenimentele climatice din trecut au afectat ecosistemele marine în care trăiau. Cheia viitorului este privitul în trecut, iar dacă vom putea înțelege modul în care clima a afectat ecosistemele în trecut, vom putea lua măsuri pentru a proteja formele de viață în viitor”, a declarat Rao.
„În cadrul studiilor anterioare s-a sugerat faptul că megalodonul a ocupat o poziție mai înaltă în rețeaua trofică decât marele rechin alb. Studiul din prezent susține această ipoteză folosind o dimensiune mult mai mare a eșantionului și metodologii de ultimă oră”, a declarat Catalina Pimiento Hernandez din cadrul Universității Swansea din Marea Britanie.