Cercetătorii au observat un grup de urși polari din sud-estul Groenlandei care a început să vâneze prin intermediul blocurilor desprinse din ghețari atunci când gheața de mare se retrage în lunile mai calde. Deși acest lucru sugerează că animalele ar putea fi mai rezistente la schimbările climatice decât s-a crezut inițial, pierderea gheții marine rămâne cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea lor.
Adesea, urșii polari vânează foci așteptând lângă găurile din blocurile de gheață plutitoare, unde prada lor vine să respire. De asemenea, focile sunt mai lente pe gheață decât în apă. Astfel, în acest mediu, urșii polari au un avantaj. Totuși, schimbările climatice și pierderea rezultată a gheții marine ar putea conduce la abandonarea acestor practici. Ca rezultat, se estimează că populația de urși polari va scădea cu 30% în următoarele trei generații, adică în următorii aproximativ 35 de ani.
„Avem dovezi că o subpopulație de urși polari, nedocumentată anterior și foarte izolată, care se află coasta de sud-est a Groenlandei, a supraviețuit folosind o tehnică foarte neobișnuită. Ei supraviețuiesc în fiorduri în care nu există gheață de mare mai mult de opt luni pe an, deoarece vânează folosind blocurile de gheață desprinse din glaciari”, a declarat Kristin Laidre din cadrul Universității Washington din Seattle.
Laidre și colegii ei au analizat mai multe mostre genetice prelevate de la urșii polari pe care i-au urmărit în perioada 2015-2019. Aceștia au corelat informațiile obținute cu datele provenite din studiile anterioare. Ei au descoperit faptul că o populație de câteva sute de urși polari, care trăiesc în sud-estul Groenlandei, sunt cei mai izolați indivizi din punct de vedere genetic din specia lor.
În timp ce urmărea aceste animale, echipa a descoperit faptul că acest grup izolat genetic vânează prin intermediul blocurilor plutitoare de gheață de apă dulce, desprinse din ghețari, timp de aproximativ 250 de zile pe an, adică atunci când gheața de mare este topită. Acest lucru le permite urșilor să trăiască în zona respectivă, în care nu există gheață de mare, pentru mult mai mult timp decât în cazul altor habitate ale urșilor polari.
Deși acest lucru sugerează că toți urșii polari sunt mai rezistenți decât s-a crezut anterior, gheața glaciară este, în mare parte, limitată doar la zonele din jurul Groenlandei și Svalbard.
„Gheața de ghețar poate ajuta un număr mic de urși polari să supraviețuiască pentru perioade mai lungi de încălzire climatică și poate fi importantă pentru a preveni dispariția speciei, dar nu este disponibilă pentru marea majoritate a urșilor polari. Acțiunea climatică este cel mai important lucru pentru viitorul urșilor polari. Majoritatea urșilor polari din Arctica depind de gheața de mare”, a declarat Laidre.
Potrivit lui Todd Atwood din cadrul US Geological Survey, descoperirile „oferă o rază de speranță că alte habitate de tip refugiu pot fi disponibile pentru urșii polari, astfel încât animalele să poată rezista până când emisiile de gaze cu efect de seră sunt atenuate substanțial și habitatul de gheață este recuperat.”
„Totuși, conservarea pe termen lung a unei populații sălbatice de urși polari depinde, în cele din urmă, de conservarea habitatului lor de gheață. Acest lucru va necesita atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a adăugat Atwood.
Deși este posibil ca urșii izolați genetic să se fi adaptat la acest tip de vânătoare, asta nu îi face imuni la efectele schimbărilor climatice.
„Călcâiul lui Ahile pentru acest grup de urși va fi o încălzire continuă, care va afecta negativ populația de foci inelate din zonă. Dacă focile inelate nu au habitat de reproducere propice, prada principală a urșilor poate dispărea”, a declarat Andrew Derocher din cadrul Universității Alberta din Canada.