O luptă preistorică pentru hrană ar putea explica dispariția misterioasă a megalodonului, cel mai mare rechin din lume. Cercetătorii speculează faptul că este posibil ca animalul să se fi găsit într-o bătălie pierdută pentru hrană cu marele alb. Această teorie se bazează pe o analiză a zincului din smalțul dinților antici al ambelor specii de rechini.
Deși au trecut aproximativ 3,5 milioane de ani de la moartea ultimului megalodon, motivul dispariției carnivorului gigant rămâne un mister. Cercetările anterioare sugerează faptul că megalodonul ar fi avut dificultăți în procurarea unei cantități suficiente de hrană pentru a-și satisface apetitul masiv, iar Kenshu Shimada și colegii acestuia din cadrul Universității DePaul, Illinois, au fost dornici să afle mai multe despre poziția peștelui gigant în lanțul trofic.
Din cauza faptului că megalodonul, care ajungea la dimensiuni de până la 15 metri, avea un schelet format din cartilaj (care nu se fosilizează bine), cercetătorii au fost nevoiți să analizeze dinții animalelor pentru a descoperi indicii cu privire la stilul de viață al acestora.
„Am vrut să vedem dacă am putea descifra dieta megalodonilor și a altor rechini dispăruți, inclusiv marele rechin alb preistoric, folosind izotopii de zinc conservați în dinții fosilizați”, a declarat Shimada.
Deși este pentru prima dată când oamenii de știință au folosit analiza izotopilor de zinc pe dinții de rechin, tehnica „s-a dovedit a fi un instrument puternic pentru a descifra pozițiile relative în lanțul trofic ale diverselor specii”, a adăugat Shimada.
Folosind un burghiu dentar pentru a colecta smalțul, echipa a prelevat probe de la 20 de specii de rechini vii și 13 specii dispărute, inclusiv megalodon. După aceea, ei au comparat diferitele niveluri de zinc prezente în cei 262 de dinți individuali. Zincul este un element esențial pentru animale care provine, în mare parte, din dietă. Astfel, echilibrul exact al izotopilor de zinc din dietă și, prin urmare, din smalțul dinților, indică tipul de hrană pe care un animal l-a consumat.
Cercetătorii au descoperit faptul că raportul izotopului de zinc din eșantionul de smalț de megalodon se aseamănă foarte mult cu cel al rechinilor albi antici. Deoarece ambele specii aveau niveluri scăzute de zinc în smalțul dinților, cercetătorii au concluzionat faptul că animalele au împărtășit o poziție similară de prădător de vârf în timpul Pliocenului timpuriu, adică în urmă cu aproximativ 5 milioane de ani.
Shimada a observat faptul că dovezile anterioare cu privire la urmele fosilizate de mușcături indică faptul că rechinii albi antici și megalodonii împărtășeau o dietă bazată pe balene mici, foci și lei de mare. Deși au existat mai multe motive pentru dispariția megalodonului, Shimada este „foarte încântat” să vadă că studiul lor cu privire la competiția pentru hrană se adaugă la dovezile existente.