TehnoȘtiri

DECESELE CAUZATE DE AERUL POLUAT DIN ORAȘELE AFLATE ÎN ZONA TROPICALĂ

Mumbai, India (c) Ivaylo Daskalov/Alamy

Conform unei analize, aproximativ 470.000 de oameni din orașele din apropierea ecuatorului au suferit o moarte prematură în anul 2018 din cauza poluării aerului. Din cauza faptului că dezvoltarea orașelor va fi una accelerată în acest secol, problema s-ar putea agrava în lipsa impunerii unor măsuri de reducere a poluării.

Karn Vohra și colegii săi din cadrul Colegiului Universitar din Londra au analizat intensificarea poluării cu particule fine în 46 de orașe tropicale, inclusiv Mumbai, Dhaka și Lagos. Cercetătorii se așteaptă ca fiecare dintre aceste orașe să găzduiască peste 10 milioane de locuitori până în anul 2100. Aceștia au analizat datele colectate cu ajutorul sateliților între anii 2005 și 2018 de către NASA și Agenția Spațială Europeană.

Ei au reușit să determine tendințele pe termen lung în ceea ce privește poluarea cu particule fine al aerului din fiecare oraș prin observarea modul în care lumina soarelui a fost împrăștiată de particule. Aceștia au descoperit faptul că a existat o creștere de 1,5 până la patru ori a acestei poluări în cazul a 33 dintre orașe în timpul perioadei de studiu.

Vohra a declarat faptul că această creștere ar putea fi cauzată de intensificarea traficului rutier, de arderea deșeurilor și de utilizarea cărbunelui în gospodării.

După aceea, echipa a introdus datele într-un model de risc pentru sănătate, care leagă o creștere a expunerii la poluarea cu particule fine de mortalitatea prematură. Rezultatele au sugerat că peste 30% dintre decesele premature identificate în Asia sunt parțial cauzate de această poluare.

„Aceste particule pătrund adânc în plămânii noștri și afectează aproape fiecare organ din corpul nostru”, a declarat Vohra.

Cercetarea indică faptul că Dhaka, capitala Bangladeshului, a avut cea mai mare creștere a deceselor premature cauzate de poluarea aerului în timpul perioadei de studiu. Între anii 2005 și 2018 s-au înregistrat aproximativ 24.000 de decese premature din cauza poluării aerului.

Problema se înrăutățește, atât din cauza intensificării poluării, cât și din cauza expansiunii orașelor. În cadrul cercetării se sugerează că, în zonele tropicale, a existat o creștere cu 62% a numărului de decese premature cauzate de expunerea la aer poluat în perioada 2005-2018.

Vohra a declarat faptul că, dacă nu se găsesc soluții de limitare a poluării, și mai mulți oameni vor suferi decese premature. „Chiar dacă calitatea aerului rămâne neschimbată, populația urbană crește în toate orașele de la tropice, așa că acest lucru va conduce, inevitabil, la o expunere mai mare a persoanelor”, a adăugat el.

„Cred că acest studiu oferă o imagine de ansamblu bună asupra tendințelor recente de poluare a aerului în orașele cu creștere rapidă din Africa, Asia de Sud și de Sud-Est. Datele și modelele generate cu ajutorul sateliților sunt utile pentru acest tip de analiză globală, mai ales dacă există o lipsă de date de monitorizare la sol. Totuși, dacă dorim să urmărim mai precis expunerile populației, este important să îmbunătățim monitorizarea la nivelul solului la nivel mondial”, a declarat Miranda Loh din cadrul Institutului de Medicină Ocupațională.