TehnoȘtiri

CEREREA DE NISIP VA CREȘTE CU 45% PÂNĂ ÎN ANUL 2060

(c) Anton Deev/Alamy

Potrivit cercetătorilor, cererea pentru nisip ar putea crește cu 45% în decurs de patru decenii. Ei avertizează că acest consum necontrolat poate conduce la deteriorarea mediului și la un deficit în ceea ce privește un material cheie pentru expansiunea urbană.

Cererea din ce în ce mai mare pentru nisip de construcție, care este folosit pentru a produce beton, sticlă și alte materiale de construcție vitale, a condus deja la apariția piraților de nisip, zeci de insule din Indonezia dispărând ca urmare a exploatării excesive.

În prezent, Xiaoyang Zhong și colegii acestuia din cadrul Universității Leiden din Olanda au calculat faptul că cererea globală de nisip pentru clădiri va crește de la 3,2 miliarde de tone pe an în anul 2020 la 4,6 miliarde de tone până în anul 2060, iar cele mai afectate zone vor fi Africa și Asia. Cifra se bazează pe un scenariu central al creșterii viitoare a populației și al creșterii economice și este modelată folosind estimări ale consumului de beton și sticlă și ale suprafeței necesare pentru construcția clădirilor.

Totuși, în prezent nu există o estimare fiabilă pentru rezervele de nisip rămase, așa că nu este clar dacă planeta poate susține o creștere atât de mare. „Nisipul și criza nisipului au fost trecute cu vederea, creând consecințe grave de mediu și sociale. Dacă nu acționăm acum, este posibil să nu avem suficient nisip pentru a ne dezvolta orașele”, a declarat Zhong.

Cu toate acestea, echipa lui Zhong a constatat faptul că aproximativ jumătate din consumul proiectat pentru anul 2060 ar putea fi evitat dacă țările pun în aplicare o suită de măsuri, inclusiv extinderea duratei de viață a clădirilor, reutilizarea betonului, crearea de proiecte pentru clădiri mai ușoare și utilizarea materialelor alternative, precum cadrele din lemn.

Potrivit modelului, cea mai mare reducere a utilizării nisipului ar putea proveni dintr-o utilizare mai eficientă a spațiului: alocarea unui spațiu per persoană mai mic, partajarea birourilor etc. „Este greu de spus cât de realiste sunt aceste măsuri. Totuși, ne-am dori ca acestea să fie implementate”, a declarat Zhong.

În cadrul cercetării a fost analizat doar nisipul folosit pentru sticla și betonul utilizate în procesul de construcție al clădirilor. Totuși, aceasta este o subestimare a cererii totale viitoare. De asemenea, nu au fost luate în calcul date granulare privind consumul de nisip pentru cele 26 de regiuni ale lumii studiate, iar consumurile raportate la nivel de țară nu au fost suficient de detaliate.