Un robot antrenat prin învățare automată, care imită un demonstrant uman, poate curăța cu succes o banană fără a o zdrobi.
Manipularea fructelor moi este o provocare pentru roboți, acestora lipsindu-le adesea dexteritatea necesară pentru a procesa articole fără a le distruge. De asemenea, forma neuniformă a fructelor (care poate varia semnificativ chiar și în cadrul aceluiași tip de fructe) poate să perturbe algoritmii care sunt adesea creierul unor astfel de roboți.
Heecheol Kim și colegii acestuia din cadrul Universității din Tokyo au dezvoltat un sistem de învățare automată care controlează un robot dotat cu două brațe, fiecare având două „degete”.
În primul rând, o persoană care opera robotul a curățat sute de banane, creând 811 minute de date demonstrative pentru a antrena algoritmul. Sarcina a fost împărțită în 9 etape, de la prinderea bananei, la ridicarea ei de pe masă cu o mână, strângerea vârfului cu cealaltă mână, decojirea, apoi mutarea bananei astfel încât restul de coajă să poată fi îndepărtat.
Pentru mișcările largi, care este puțin probabil să dăuneze bananei, modelul de învățare automată trasează o traiectorie, mimând acțiunile unui om. Totuși, atunci când este necesară o manipulare a bananei cu o precizie înaltă, sistemul adoptă o abordare reactivă, în care răspunde la schimbări neașteptate în mediul său.
Robotul a reușit să curețe cu succes o banană în 57% din cazuri. Întregul proces durează mai puțin de trei minute.
„Ceea ce este cu adevărat interesant în acest caz este că procesul pe care îl folosește un om a fost transferat în formarea sistemului robot prin intermediul învățării prin imitare”, a declarat Jonathan Aitken din cadrul Universității din Sheffield, Marea Britanie.
Kim a declarat faptul că arhitectura este eficientă din punct de vedere al datelor, deoarece aceasta utilizează doar 13 ore de date de antrenament, și nu sute sau mii de ore. „Deși sistemul încă necesită destul de multe GPU-uri scumpe, folosind structura noastră, putem reduce numărul mare de calcule necesare”, a adăugat acesta
Cu toate acestea, tehnologia nu va fi folosită pur și simplu pentru banane: scopul este acela de a antrena un sistem care poate face față sarcinilor care necesită abilități motorii fine.