TehnoȘtiri

MATERIALELE RECICLABILE LA INFINIT AR PUTEA REZOLVA CRIZA DEȘEURILOR DE PLASTIC

(c) Graham Carter

Un lucru pe care chimiștii îl fac excelent este să creeze legături între atomi. În prezent, umanitatea trece prin consecințele acestui succes: deșeuri de plastic care ajung arse, depozitate sau plutind în oceane. Materialele plastice sunt polimeri, lanțuri lungi de molecule, legate prin legături chimice puternice. Acesta este motivul pentru care plasticele pot fi greu de degradat sau reciclat. Desprinderea acelor legături chimice, pentru a reveni la blocurile moleculare mici, reprezintă adesea o problemă chimică dificilă.

S-au înregistrat succese diferite în tratarea principalelor materiale plastice pe care oamenii le folosesc. Spre deosebire de polietilenul tereftalat (PET), clorura de polivinil (PVC), care este omniprezentă în ferestrele cu geam dublu și multe altele este mult mai greu de reciclat. „PVC-ul este un coșmar absolut. Nu există o modalitate cunoscută de a-l recicla și, chiar dacă ai face-o, ai obține clorură de vinil, un compus toxic care poate crește riscul de cancer”, a declarat chimistul Anthony Ryan din cadrul Universității din Sheffield, Marea Britanie.

Așadar, o sarcină a chimiștilor este să elaboreze noi reacții care pot descompune plasticul în molecule care pot fi reutilizate. Susannah Scott din cadrul Universității din California, Santa Barbara, a avut recent succes făcând acest lucru cu poliolefine, o clasă de plastic care include polietilena. Aceasta a dezvoltat o tehnică care folosește un catalizator pentru a descompune aceste materiale plastice în molecule mai mici, fără a fi nevoie să folosească căldura. Aceste molecule mai mici ar putea fi utilizate în detergenți, vopsele sau produse farmaceutice.

De asemenea, este necesară proiectarea de noi materiale plastice și planificarea, încă de la început, a reutilizării acestora după sfârșitul duratei lor de utilizare. În ultimii ani, chimiștii au început să dezvolte materiale plastice care pot fi reciclate la infinit sau care se descompun în materiale care hrănesc solul.

Un exemplu este plasticul conceput de Ting Xu din cadrul Universității din California, Berkeley. Xu a adăugat capsule minuscule care conțin enzime pe plastic. Materialul poate fi prelucrat, încălzit și întins pentru a fi reciclat în obiecte utile. Dar când durata de utilizare a acestui material se termină, obiectul din plastic poate fi introdus în apă caldă, timp de aproximativ o săptămână, deoarece acest lucru eliberează enzimele care digeră plasticul în molecule mici.