TehnoȘtiri

ALINIEREA OGLINZILOR TELESCOPULUI SPAȚIAL JAMES WEBB

(c) NASA/STScI

Telescopul spațial James Webb (JWST) a ajuns într-o fază crucială în alinierea oglinzilor sale. Imaginile obținute în urma acestui proces au arătat că totul funcționează chiar mai bine decât se așteptau cercetătorii, iar operatorii telescopului au declarat faptul că performanța acestuia va putea atinge sau chiar depăși obiectivele stabilite inițial.

JWST are în componența sa 18 oglinzi hexagonale placate cu aur. Pentru ca acesta să funcționeze corect, toate cele 18 oglinzi trebuie să fie aliniate cu o precizie extraordinară (de ordinul nanometrilor) astfel încât ele să acționeze ca una. Atunci când observatorul a trimis înapoi primele imagini (în luna februarie), oglinzile nu erau încă aliniate și imaginile erau neclare. În prezent, deși procesul de aliniere nu este finalizat complet, imaginile obținute sunt clare.

„Aceasta este o imagine foarte clară, pe care o putem obține doar cu un telescop de această dimensiune”, a declarat Marshall Perrin din cadrul Institutului de Știință al Telescopului Spațial din Maryland în timpul unei conferințe de presă, care a avut loc în data de 16 martie. Aceasta este imaginea cu cea mai mare rezoluție în infraroșu realizată vreodată în spațiu.

În imagine se observă o stea strălucitoare, denumită 2MASS J17554042+6551277. Dacă alinierea nu ar fi fost suficient de precisă, atunci în imagine ar fi existat mai multe copii ale stelei. Totuși, existența unei singure stele arată că oglinzile funcționează corect.

„Această performanță este tot ceea ce am îndrăznit să sperăm”, a declarat Jane Rigby din cadrul Centrului de zbor spațial Goddard al NASA din Maryland în timpul conferinței de presă. Înainte ca observatorul să poată realiza primele imagini științifice, care sunt așteptate în luna iunie sau iulie a anului 2022, mai sunt necesari câțiva pași.

Această imagine a unei singure stele este doar începutul. Odată ce JWST va începe să realizeze imagini științifice, acesta ar trebui să ajute la dezvăluirea unora dintre cele mai mari mistere ale universului, de la locuibilitatea exoplanetelor, la energia întunecată.