Aproape 200 de guverne au convenit provizoriu asupra unui tratat global, obligatoriu din punct de vedere juridic, pentru a pune capăt crizei poluării cu plastic prin abordarea întregului lanț de aprovizionare al materialului. Inger Anderson, directorul executiv al Programului ONU pentru Mediu, susține că acesta va fi „cel mai mare acord multilateral de mediu” de la acordul climatic de la Paris din 2015.
În cadrul unei reuniuni a Adunării ONU pentru Mediu (UNEA) la Nairobi, Kenya, țările au elaborat un proiect de acord al primului tratat care să abordeze în mod direct cele 9 miliarde de tone de plastic, produse de la creșterea erei materialelor plastice din anii 1950. Se așteaptă ca acordul final să fie finalizat în data de 2 Martie 2022, pornind astfel primele demersuri pentru conturarea unui tratat până în anii 2024 sau 2025.
La această reuniune au fost prezentate două idei concurente. Una condusă de Peru și Rwanda, care a cuprins toate etapele ciclului de viață al plasticului, de la producție la consum și eliminare. A doua idee a fost mult mai limitată, concentrată pe plasticul din oceane, propusă de Japonia.
Proiectul draft care a fost sprijinit este abordarea țărilor Peru-Rwanda. În mod crucial, elementele tratatului vor fi obligatorii din punct de vedere juridic. De asemenea, recunoaște că țărilor cu venituri mai mici le va fi mai greu să se confrunte cu plasticul și poluarea decât cele cu venituri mari și, prin urmare, este nevoie de un model de finanțare care să ajute la limitarea utilizării plasticului și a deșeurilor.
„Avem acum un singur text, care se referă la ciclul de viață complet și la obligații din punct de vedere juridic. Acesta propune un mecanism de finanțare, care se referă la înțelegerea faptului că unele țări pot face acest lucru mai ușor decât altele. A fost un drum lung și greu, dar sunt foarte mulțumit de textul pe care îl avem în prezent”, a declarat Anderson. Cu toate acestea, ea subliniază că rămâne un proiect.
Anderson a comparat acordul cu tratatele de mediu anterioare, cum ar fi protocolul de la Montreal privind clorofluorocarburile care distrug ozonul (CFC) și convenția de la Minamata privind poluarea cu mercur, ambele au condus la reduceri masive ale emisiilor acestor substanțe chimice dăunătoare. Acestea sunt dovada că acordurile globale pot face guvernele și industria să funcționeze diferit, spune ea.
Lumea a produs 381 de milioane de tone de plastic în anul 2015 și se estimează că sute de mii de tone vor ajunge în oceane în fiecare an, majoritatea din țări cu venituri mici și medii, cu o capacitate mai mică de a-l arde sau recicla. Poluarea omniprezentă cu plastic a fost legată de un impact negativ asupra vieții marine și există temeri că ne poate afecta și sănătatea, deși este nevoie de mai multă muncă pentru a stabili acest lucru.
Eșecul de a aborda problema nu este o opțiune, spune Anderson. „Tinerii de astăzi, alegătorii, oamenii obișnuiți, sunt doar dezgustați când merg pe coastă și văd aceste deșeuri”, spune ea.
„Cea mai bună modalitate de a aborda poluarea cu plastic este, în primul rând, prevenirea acesteia. Prin acoperirea întregului lanț de aprovizionare, un acord global pentru combaterea poluării cu plastic poate sprijini soluții din amonte, cum ar fi reducerea sau înlocuirea plasticului în produse. Există un consens larg că coordonarea globală se realizează cel mai bine printr-un acord obligatoriu din punct de vedere juridic”, a declarat Steve Fletcher din cadrul Universității din Portsmouth, Marea Britanie.
Măsurile care ar trebui adoptate în temeiul unui tratat global de plastic și compromisurile pe care le-ar putea avea acordul, vor trebui acum stabilite înainte de a intra în vigoare. Anderson speră să realizeze acest lucru în următorii trei ani. Ea susuține faptul că proiectul solicită elemente obligatorii din punct de vedere juridic, lucru care este important. Cu toate acestea, unele elemente ale tratatului nu vor fi obligatorii din punct de vedere juridic, cum ar fi asistența tehnică, adaugă ea.