TehnoȘtiri

ESTE POSIBIL CA STONEHENGE SĂ REPREZINTE UN CALENDAR?

(c) nagelestock.com / Alamy

Monumentul Stonehenge a fost considerat mult timp a fi un calendar antic, datorită alinierii sale cu solstițiile de vară și de iarnă, dar modul exact în care a funcționat sistemul calendaristic a reprezentat un mister. În prezent, o nouă analiză arată că acest calendar ar fi putut funcționa într-un mod similar cu calendarul solar folosit în Egiptul antic, bazat pe un an cu 365,25 de zile, fiecare dintre pietrele cercului mare Sarsen reprezentând o zi dintr-o lună.

„Acesta este un calendar perpetuu care recalibrează fiecare apus de soare al solstițiului de iarnă”, a declarat Tim Darvill din cadrul Universității Bournemouth, Marea Britanie, care a efectuat analiza. Acest lucru le-ar fi permis oamenilor antici din zona apropiată monumentului, în prezent orașul Wiltshire, Marea Britanie, să țină evidența zilelor și lunilor anului.

Cheia pentru deslușirea acestui sistem de calendar a fost posibilă prin intermediul unei descoperiri din anul 2020 a faptului că majoritatea pietrelor sarsen au fost extrase din aceeași locație, la 25 de kilometri distanță, și au fost plasate la situl Stonehenge aproximativ în aceeași perioadă.

„Toate pietrele sarsens din situl Stonehenge, cu excepția a două dintre ele, provin din aceeași sursă unică, pentru mine reprezentând un indiciu că a existat o unitate”, a declarat Darvill. Acest lucru indică faptul că au fost destinate unui scop comun. Pentru a afla scopul monumentului, Darvill a căutat indicii în numerologie.

Pietrele sarsen au fost aranjate în trei formațiuni diferite la Stonehenge, în jurul anului 2500 î.Hr.: 30 au format cercul mare de piatră care domină monumentul, 4 pietre „stație” au fost plasate într-o formațiune dreptunghiulară în afara acestui cerc, iar restul au fost construite în 5 trilituri – constând din două pietre verticale cu o a treia piatră așezată orizontal peste acestea ca un buiandrug – situat în interiorul cercului de piatră.

„30, 5 și 4 sunt numere interesante din punct de vedere calendaristic. Cele 30 de pietre așezate orizontal din jurul inelului principal de sarsen de la Stonehenge ar reprezenta foarte bine zile ale lunii. Înmulțiți acest număr cu 12 și obțineți 360, adăugați încă 5 din triliturile centrale și obțineți 365”, a declarat Darvill. Pentru a ajusta calendarul pentru a se potrivi cu un an solar, este nevoie de adăugarea unei zile în plus la fiecare patru ani (an bisect), iar Darvill crede că cele patru pietre stație ar fi putut fi folosite pentru a urmări acest lucru. În acest sistem, solstițiul de vară și de iarnă ar fi încadrat în fiecare an de aceeași pereche de pietre.

Acest sistem de calendar Stonehenge „are foarte mult sens”, spune David Nash din cadrul Universității din Brighton, Marea Britanie.

Alți cercetători nu sunt atât de siguri de semnificația monumentului Stonehenge. „Este cu siguranță intrigant, dar în cele din urmă nu reușește să convingă. Numerele nu se adună cu adevărat – de ce ar trebui doi montanti dintr-un triliton să fie egali cu unul vertical al cercului sarsen pentru a reprezenta 1 zi? Există o utilizare selectivă a dovezilor pentru a încerca să se potrivească numerele”, a declarat Mike Parker Pearson din cadrul Colegiului Universitar din Londra, Marea Britanie.”

Deși un calendar cu luni de 30 de zile și o lună „intercalară” suplimentară de cinci zile ar putea să nu ne fie familiar în prezent, un astfel de sistem a fost folosit în Egiptul antic în jurul anului 2700 î.Hr. și alte calendare solare au fost dezvoltate în regiunea de est a Mediteranei la acea vreme.

În calendarul egiptean, aceste cinci zile suplimentare au fost „foarte semnificative, din punct de vedere religios”, susține Sacha Stern, expert în calendare antice la Colegiul Universitar din Londra. Acest lucru l-a determinat pe Darvill să creadă că cele cinci structuri triliton din cadrul Stonehenge ar fi putut marca o sărbătoare de cinci zile la mijlocul iernii, o idee susținută de faptul că cea mai înaltă piatră de la monument, parte a unuia dintre triliton, indică răsăritul soarelui, la solstițiul de iarnă.

Asemănarea dintre calendarul Stonehenge și cel folosit în Egiptul antic sugerează că ideea pentru sistemul calendaristic Stonehenge poate să fi provenit din altă parte. Descoperirile arheologice recente susțin ideea călătoriilor și comerțului pe distanțe lungi în acea perioadă. Analiza izotopică a cadavrului arcașului Amesbury, care a fost îngropat la 5 kilometri de Stonehenge în jurul anului 2300 î.Hr., a dezvăluit că el s-a născut în Alpi și a venit în Marea Britanie când era adolescent, iar o mărgea de sticlă roșie, descoperită la 2 km distanță de monument, pare să fi fost făcută în Egipt în jurul anului 2000 î.Hr.

Cu toate acestea, Stern nu este convins de argumentul că sistemul calendaristic Stonehenge își are originea în altă parte. „De ce nu ne putem imagina că oamenii care au construit Stonehenge au creat singuri întregul sistem? Ei știau cu siguranță când era solstițiul și, din acel moment, trebuie doar să numeri zilele și nu va dura mult să-ți dai seama de câte zile ai nevoie pentru un an.”