TehnoȘtiri

CÂND APARE SCĂDEREA VITEZEI MENTALE?

(c) WHL/Getty Images

Conform noilor descoperiri, capacitatea oamenilor de a procesa informații în timpul luării deciziilor nu scade până la vârsta de 60 de ani. Această informație contestă teoria larg răspândită conform căreia activitatea mentală începe să scadă la 20 de ani.

Mischa von Krause și colegii acestuia din cadrul Universității Heidelberg din Germania au analizat datele colectate de la aproximativ 1,2 milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 10 și 80 de ani, care au participat la un experiment conceput inițial pentru a măsura biasul rasial.

În cadrul studiului, participanților li s-a cerut să sorteze o serie de cuvinte și imagini, de exemplu prin etichetarea fețelor drept alb sau negru, sau clasificând anumite cuvinte, precum „bucurie” sau „agonie”, drept bune sau rele, prin apăsarea unuia dintre cele două butoane.

Pentru a veni în sprijinul studiilor anterioare, cercetătorii au descoperit faptul că timpii de reacție ai oamenilor se îmbunătățesc în cazul adolescenților până la vârsta de aproximativ 20 de ani, apoi scad pe măsură ce aceștia îmbătrânesc. „Deși, de obicei, declinul a fost atribuit scăderii vitezei mentale, acest lucru nu este adevărat”, a declarat von Krause.

Echipa a folosit un model de cogniție bazat pe cercetări anterioare, care presupune că oamenii iau decizii luând în considerare în mod continuu informațiile până când acestea ating un prag de certitudine.

Conform acestui model, scăderea timpului de reacție de la vârsta de 20 de ani se datorează probabil faptului că, pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii doresc să aibă mai multă certitudine înainte de a lua decizii, iar informațiile vizuale necesită mai mult timp pentru a călători de la ochi la creier, aceștia necesitând o perioadă mai mare pentru a apăsa fizic butonul.

În urma analizei, s-a sugerat faptul că viteza mentală a oamenilor crește la vârsta de 20 de ani și rămâne ridicată până la 60 de ani. „Până la vârsta de 60 de ani, viteza de procesare a informațiilor în sarcina pe care am studiat-o a rămas aproximativ constantă. Odată cu înaintarea în vârstă, oamenii devin mai precauți în ceea ce privește deciziile lor. Aceștia încearcă să evite greșelile. În același timp, procesele motorii, precum apăsarea tastelor de răspuns în cadrul unui experiment, ​​încetinesc odată cu vârsta. Descoperirile contrazic ipoteza conform căreia persoanele cu vârste mai mari de 40 de ani sunt mai lente din punct de vedere mental decât adulții tineri. Acest lucru poate afecta rezultatele din viața reală, precum angajarea sau promovarea la locul de muncă”, a declarat von Krause.

Deși echipa se așteaptă ca rezultatele să se aplice unei game largi de sarcini cognitive, este posibil ca vârsta să afecteze în mod diferit alte sarcini, precum cele care se bazează pe memorie.

Studiul sprijină studii mai mici în care s-a constatat o scădere a vitezei mentale de la vârsta de 60 de ani.

„Lucrarea reproduce ceea ce s-a făcut înainte, dar cu un număr mult mai mare de oameni și oferă dovezi puternice convergente pentru rezultatele anterioare”, a declarat Roger Ratcliff din cadrul Universității de Stat din Ohio.