TehnoȘtiri

ECHIPAREA DRONELOR CU ARME CU MICROUNDE

(c) Epirus

O armă cu microunde, care poate fi transportată de o dronă, este suficient de puternică pentru a doborî alte drone și dispozitive electronice.

Arma, denumită The Leonidas Pod, este produsă de start-up-ul Epirus, care are sediul în Los Angeles, și generează un fascicul de microunde care supraîncarcă dispozitivele electronicele unei ținte, determinând dronele să cadă din cer, dar nu afectează oamenii.

Alte arme cu microunde contra-drone se bazează pe magnetroane, adică tehnologia regăsită în cuptoarele cu microunde, și au dimensiunea unui container de transport. În schimb, compania Epirus folosește emițătoare compacte în stare solidă, iar în anul 2021 aceasta a prezentat un dispozitiv care se putea monta pe o camionetă.

Noul dispozitiv are dimensiunea unui cuptor cu microunde, cântărește mai puțin de 24 de kilograme și este transportat de o dronă hexacopter.

În anul 2021, compania Lockheed Martin a prezentat o armă cu microunde contra-dronă montată pe o dronă numită Morfius, care a lansat o singură explozie de microunde. Reprezentanții companiei Epirus au declarat faptul că Leonidas Pod este capabil să realizeze mai multe descărcări și că fasciculul său poate fi modelat după cum este necesar, astfel încât acesta poate viza un roi de drone sau o țintă specifică.

Producătorii subliniază faptul că dispozitivul nu afectează oamenii și că acesta a fost validat ca fiind sigur de către National Technical Systems, o agenție independentă de testare. Procesul de producție diferă de cel a dispozitivelor cu microunde pulsate, despre care guvernul SUA este de părere că ar fi cauzat leziuni cerebrale în cazul personalului diplomatic american atât din Cuba, cât și din alte părți și care a fost numit Sindromul Havana.

„Sistemele noastre nu dăunează oamenilor și nu au absolut nicio legătură cu rapoartele despre Sindromul Havana”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Epirus.

Cu toate acestea, arma poate scoate din funcțiune computerele, radiourile și electronicele vehiculelor. „Sistemul va putea fi folosit în cadrul misiunilor EW (război electronic) și contraelectronice”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Dronele înarmate cu microunde ar putea neutraliza ținte precum radare, comunicațiile și cartierele generale militare, într-o alternativă mai puțin distructivă la bombe. Un astfel de atac ar fi silențios și nu ar lăsa urme.

Totuși, costul sistemului ar putea să fie un factor semnificativ. „Plasarea unei RF/HPM (armă cu microunde de radiofrecvență/de mare putere) pe o dronă va fi o operațiune destul de costisitoare”, a declarat Robert Bunker din cadrul C/O Futures, o firmă de consultanță în securitate din SUA.

Bunker sugerează că prețul va limita probabil sistemul la unitățile militare și la apărarea infrastructurii critice. Reprezentanții companiei Epirus sunt de părere că sistemul este mai rentabil decât rachetele.

Potrivit companiei, Leonidas Pod poate oferi o nouă capacitate defensivă împotriva dronelor mici și poate fi utilizat în combinație cu senzori de la sol și alte arme într-o rețea defensivă.