TehnoȘtiri

CEA MAI MARE COMETĂ DIN SISTEMUL NOSTRU SOLAR

(c) NOIRLab/NSF/AURA/J. da Silva

Astronomii au descoperit o „mega cometă”, care zboară spre Soare. Aceasta este cea mai mare cometă din sistemul solar exterior descoperită vreodată.

În luna iunie 2021, astronomii au anunțat descoperirea cometei C/2014 UN271 sau Bernardinelli-Bernstein, care se află dincolo de orbita lui Uranus. După analizarea luminozității acesteia, s-a sugerat faptul că obiectul provenea dintr-un nor de corpuri de gheață, care înconjoară sistemul nostru solar, denumit Norul lui Oort. Cercetătorii au estimat că obiectul are un diametru cuprins între 100 și 370 de kilometri, ceea ce o face posibil cea mai mare cometă descoperită vreodată.

În prezent, Emmanuel Lellouch și colegii acestuia din cadrul Observatorului din Paris au confirmat dimensiunea exactă a obiectului. Prin măsurarea căldurii radiate de cometă, folosind Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) din Chile, ei au determinat faptul că nucleul solid, care este înconjurat de un nor de praf și gaz, are un diametru de aproximativ 137 de kilometri.

„Am confirmat estimarea. Este cea mai mare cometă din Norul lui Oort găsită vreodată. Cometa reflectă aproximativ 5% din lumina care ajunge pe suprafața sa, așadar reflectivitatea sa (sau albedo) este similară cu cea a altor comete din sistemul solar. Acest lucru poate sugera faptul că aceste tipuri de corpuri, au un „albedo universal”. Reflectivitatea nu crește odată cu dimensiunile”, a declarat Lellouch.

Deși dimensiunea cometei este mai mică decât s-a estimat anterior, acesta este totuși de două ori mai mare decât cometa Hale-Bopp, cel mai apropiat astfel de corp cunoscut, care a fost  descoperită în anul 1995. În sistemul solar există o altă cometă, care este mai mare din punct de vedere tehnic. Aceasta poartă numele de 95P/Chiron, orbitează între Saturn și Uranus și are un diametru de aproximativ 210 de kilometri. Totuși, aceasta nu face parte din Norul lui Oort, iar statutul său de cometă sau planetă minoră este dezbătut.

Cu toate acestea, cometa Bernardinelli-Bernstein este o descoperire remarcabilă. În anul 2031, aceasta se va apropia de Soare la o distanță echivalentă cu de 10 ori distanța dintre Pământ și Soare și va fi urmărită îndeaproape de telescoape.

„Acum că știm dimensiunea, vom putea studia activitatea acestei comete”, a declarat Lellouch.